O nouă formaţiune politică cu discurs radical extremist, anti-occidental a fost lansată în România! Şefa extremiştilor europeni, Marine Le Pen, a ţinut să participe personal, la Sinaia, acolo unde s-a anunţat sâmbătă înfiinţarea Forţei Naţionale, partid care va fi condus de europarlamentarul Laurenţiu Rebega.
La eveniment au fost prezenţi mai mulţi lideri europeni ai partidelor naţionaliste, dar şi Grupul pentru România (asociaţia candidatului PNL la Primăria Capitalei, Marian Munteanu), reprezentat de actorul Florin Zamfirescu. Pe această cale, invitata de onoare, Marine Le Pen, a cerut românilor să se alăture curentului care cere desfiinţarea Uniunii Europene: „ Este nevoie de o altă formă de cooperare între popoare. Trebuie respectate istoria, suveranitatea şi libertatea fiecărui stat membru”. Ea a susţinut, totodată, că Uniunea Europeană nu rezolvă „nicio criză”, dând exemplul migranţilor care „se aglomerează la frontiere”. „Atunci când islamismul pare să avanseze spre România, şeful serviciilor de informaţii germane vine şi recunoaşte că a subestimat riscul infiltrării teroriştilor aşa-zisului stat islamic în rândul refugiaţilor. Această orbire este rezultatul unei decizii politice”, a declarat Le Pen.
De altfel, preşedintele Frontului Naţional din Franţa, Marine Le Pen, a ţinut să nege încă o dată că partidul ei ar beneficia de finanţarea Rusiei: „Era o anchetă americană lansată pentru a descoperi sursele de finanţare ale diverselor mişcări politice, dar nu sunt finanţată de Rusia. (…) Vă asigur că nu suntem finanţaţi de ruşi, suntem un partid liber”.
Altfel, europarlamentarul Laurenţiu Rebega, cel care va conduce noul partid extremist, a ţinut să mulţumească, în mod special, Serviciului Român de Informaţii: „Vreau să mulţumesc autoritătilor Ministerului de Interne, SRI şi Primăriei Sinaia. Le mulţumesc şi prietenilor de la Grupul pentru România şi celorlalte mişcari patriotice care au susţinut acest demers”.
Adrian Nicolae