Marea Britanie întâmpină dificultăti! Ieşirea din UE ar putea fi amânată
Premeierul britanic Theresa May a anunţat că intenţionează să invoce articolul 50 al Tratatului de la Lisabona la începutul lui 2017. Activarea acestui articol deschide o perioadă de negocieri de doi ani la finalul căreia ţara în cauză părăseşte UE. În cazul unei invocări a articolului 50 la începutul lui 2017, ieşirea efectivă din UE ar avea loc la începutul lui 2019.
„Miniştrii cred în prezent că declanşarea ar putea fi amânată pentru toamna lui 2017”, a declarat ziarului o sursă care susţine că a discutat chestiunea cu doi miniştri.
„Ei nu au infrastructura pentru oamenii pe care trebuie să-i angajeze” în vederea negocierilor, potrivit acestei surse. „Ei spun că nu ştiu nici măcar ce întrebări trebuie puse atunci când vor începe într-un final să negocieze cu Europa”, a adăugat sursa citată.
Cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale din Franţa vor avea loc la 23 aprilie şi 7 mai 2017, iar alegerile federale au loc în Germania în toamna lui 2017.
În urma referendumului de la 23 iunie în care majoritatea britanicilor s-a pronunţat pentru ieşirea ţării din UE, Theresa May, care i-a succedat în fruntea guvernului lui David Cameron, a creat un minister însărcinat cu supervizarea discuţiilor despre Brexit. Dar ministrul, David Davis, nu ar fi angajat până în prezent decât jumătate din personalul de care va avea nevoie.