„LADY DY“ a Rusia a murit la doar 19 ani! Moştenitoarea era într-un BMW X6 când a plonjat într-un lac

De: Cancan
Publicat: 26/11/2016 | 14:47

Diana Lebedeva, în vârstă de doar 19 ani, cunoscută pe scena mondenă din Rusia drept „Lady Dy“ se afla într-un bolid de lux, un BMW X6, în momentul în care acesta a ieşit de pe şosea şi a plonjat în lacul Lugano din Elveţia. La volan era un prieten de-al moştenitoarei Azer Yagubov, de 23 de ani, fiul unui om de afacei din Azerbaidjan.

Bolidul de lux în care cei doi se aflau a fost „pescuit“ de pe fundul lacului din Elveţia

Trupurile neînsufleţite, dar şi maşina de mulţi cai putere au fost scoase de pe fundul lacului de către autorităţi. Cei doi tineri foarte bogaţi mergeau la şcoli din Elveţia, iar Ambasada Rusiei din Bern a confirmat recent morţile acestora, potrivit Daily Mail. De asemenea, Diana Lebedeva era nepoata unui bancher pe nume Platon Lebedev, în vârstă de 59 de ani, care a fost închis pentru 11  ani pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

În plus, „Lady Dy“ a Rusiei a fost descrisă ca fiind „una dintre cele mai strălucite apariţii de pe scena copiilor de bani gata din Moscova“.