Klaus Iohannis a făcut anuntul legat de primul ministru

De: Cancan
Publicat: 22/12/2016 | 14:00

UPDATE 14:20: Imediat după anunţul făcut de Klaus Iohannis, Liviu Dragnea a făcut primele declaraţii în acest sens.

„Am aflat de la televizior, la fel ca toată lumea. După Crăciun ne-am pregătit pentru votarea din Parlament, îi sfătuiesc să nu mai fie atâta agitaţie cu mişcările de angajare prin unele ministere, am aflat de la televizor decizia domnului Iohannis, pe noi ne interesa ca noul Guvern să fie numit în acest an, eram pregatiţi ca mâine sau poimâine să votăm deja numirea miniştrilor, să avem Guvern instalat în România pentru ca apoi să putem vota noul buget până la 15 ianuarie“, a spus Liviu Dragnea, în urmă cu puţin timp.

„Este decizia şi dreptul dumnealui, pe noi ne interesează să avem Guvernul numit până la finalul anului, propunerea noastră este una pe care toţi am susţinut-o, nu mai există o a doua variantă“, a mai adăugat Liviu Dragnea.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că în cursul celor două zile de consultări cu partidele parlamentare a avut două propuneri, una din partea PSD în persoane lui Sevil Shhaideh, iar a doua propunere din partea PMP, în persoana lui Eugen Tomac. „Între timp s-a constituit o coaliţie majoritară în Parlament formată din PSD, ALDE şi UDMR, iar în consecinta voi avea discuţii pe aceste teme, iar desemnarea premierului va avea loc dupa Crăciun”, a spus şeful statului.