Cei trei patroni ai clubului Colectiv au scăpat de arestul la domiciliu, judecătorii stabilind ca aceştia să fie cercetaţi sub control judiciar. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată la instanţa superioară.
Paul Gancea, George Anastasescu şi Costin Mincu au fost arestaţi preventiv pe 3 noiembrie, ei fiind acuzaţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în dosarul incendiului de la clubul Colectiv, soldat cu 64 de morţi. Procurorii susţin că incendiul de la clubul Colectiv s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spaţiul respectiv au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă. De asemenea, mai spun procurorii, focul a izbucnit şi din cauza unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condiţiile amenajării interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale.