RITUALUL prin care ne ascultă SFÂNTUL SPIRIDON și icoana lui făcătoare de minuni
MĂRTURII EXCLUSIVE
Acasă » Știri » Știri interne » TRAIAN BĂSESCU, în fata procurorilor!

TRAIAN BĂSESCU, în fata procurorilor!

De: Cancan 06/05/2016 | 10:15
TRAIAN BĂSESCU, în fata procurorilor!

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu a fost citat, vineri, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a-i fi aduse la cunoştinţă acuzaţiile în dosarul de spălare de bani privind un teren din cartierul Primăverii din Capitală pe care l-ar fi obţinut când era primar al Capitalei şi i l-ar fi vândut omului de afaceri Costel Căşuneanu.
 

Dosarul a fost, în urmă cu mai mulţi ani, în ancheta procurorilor Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), dar ulterior, după cercetări, a fost închis, conform news.ro.

În urma unor informaţii venite de la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, dosarul a fost redeschis, în 13 aprilie 2016, fiind vizaţi atât Traian Băsescu, cât şi Costel Căşuneanu, context în care au fost audiate numeroase persoane.

Fostul preşedinte este vizat în acest dosar şi de o faptă de spălare de bani în ceea ce priveşte modalitatea de achiziţionare a unui autoturism Mercedes S500. Băsescu ar fi cumpărat la un preţ foarte mic şi imediat ar fi vândut la un preţ foarte mare acest autoturism de lux.
 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Jennifer Lopez, cea mai sexy apariție într-un costum mulat! Fotografia care i-a înnebunit pe fanii de pe Instagram
Jennifer Lopez, cea mai sexy apariție într-un costum mulat! Fotografia care i-a înnebunit pe fanii...
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat...
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
„Un necaz nu vine niciodată singur” Adriana Bahmuțeanu a ajuns la medic, după ce a protestat în fața Tribunalului București
„Un necaz nu vine niciodată singur” Adriana Bahmuțeanu a ajuns la medic, după ce a...
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat...
Un ritual de tundere a noilor călugărițe face înconjurul internetului și stârnește furie și șoc
Un ritual de tundere a noilor călugărițe face înconjurul internetului și stârnește furie și șoc
Prima reacție a lui Xi Jinping după ce Trump a impus tarife de 104% Chinei
Prima reacție a lui Xi Jinping după ce Trump a impus tarife de 104% Chinei
Reacția Elenei Lasconi după ce USR a decis să-l susțină pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale: Categoric, nu mă retrag
Reacția Elenei Lasconi după ce USR a decis să-l susțină pe Nicușor Dan la alegerile...
Unde se vinde DACIA DUSTER III cu motor DIESEL? Țările care încă primesc cel mai iubit motor
Unde se vinde DACIA DUSTER III cu motor DIESEL? Țările care încă primesc cel mai...
Cine este și cu ce se ocupă Lia, noua concurentă din „Casa iubirii”! Incredibil cu cine a ales tânăra să aibă prima întâlnire în camera roșie
Cine este și cu ce se ocupă Lia, noua concurentă din „Casa iubirii”! Incredibil cu...
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată....
Oana Roman, despre momentul în care a reușit să iasă din fosta căsnicie. Ce se întâmpla cu Isa în momentul discuțiilor. „Cea mai mare binecuvântare pentru mine este că el și-a găsit o altă relație.”
Oana Roman, despre momentul în care a reușit să iasă din fosta căsnicie. Ce se...
"Baie de sânge" Bursele, în cădere liberă după tsunami-ul declanșat de tarifele lui Trump
Cod portocaliu de vânt puternic şi ninsori viscolite în 22 de judeţe, din această după-amiază. Vreme severă până vineri noapte
Cod portocaliu de vânt puternic şi ninsori viscolite în 22 de judeţe, din această după-amiază....
BANCUL ZILEI. O tânără se duce la plajă, în Mamaia. Își dă seama că şi-a uitat bikinii acasă...
BANCUL ZILEI. O tânără se duce la plajă, în Mamaia. Își dă seama că şi-a...
Top produse Parkside la Lidl: ustensile electrice fără fir și un nou produs de sezon
Top produse Parkside la Lidl: ustensile electrice fără fir și un nou produs de sezon
A fost găsită o populație NECUNOSCUTĂ de oameni! Au trăit în...
A fost găsită o populație NECUNOSCUTĂ de oameni! Au trăit în...
Este informația zilei! Ilie Bolojan a făcut anunțul la care nimeni nu se aștepta: „E foarte posibil să...”. Toți românii trebuie să știe aceste lucruri
Este informația zilei! Ilie Bolojan a făcut anunțul la care nimeni nu se aștepta: „E...
Hipermarketul care lansează un nou concept în România. Vine cu prețuri diferite, în funcție de cantitatea pe care o cumperi
Hipermarketul care lansează un nou concept în România. Vine cu prețuri diferite, în funcție de...
Autostrada din România așteptată de milioane de români. Este cea mai scumpă construită în țara noastră
Autostrada din România așteptată de milioane de români. Este cea mai scumpă construită în țara...
România a pierdut cea mai iubită actriță. A fost cea mai talentată: Rămâne vie amintirea rolurilor interpretate
România a pierdut cea mai iubită actriță. A fost cea mai talentată: Rămâne vie amintirea...
Prodanca îl demolează pe Reghecampf: De ce a plecat de fapt bona Nuţi din casa lor!
Prodanca îl demolează pe Reghecampf: De ce a plecat de fapt bona Nuţi din casa...
Ce jocuri GRATIS vor fi oferite abonaților PlayStation în aprilie 2025
Ce jocuri GRATIS vor fi oferite abonaților PlayStation în aprilie 2025
Interzis pentru românii care stau la casă! Amendă de 5.000 de lei sau închisoare de la 1 la 5 ani. Este ilegal
Interzis pentru românii care stau la casă! Amendă de 5.000 de lei sau închisoare de...
Exploziv: China, implicată în războiul din Ucraina. Ce va face SUA
Exploziv: China, implicată în războiul din Ucraina. Ce va face SUA
Ce mai face Anca Neacșu, ex-ASIA: Cum arată artista acum: ”Nu prea mă uit pe cântar”
Ce mai face Anca Neacșu, ex-ASIA: Cum arată artista acum: ”Nu prea mă uit pe...
Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul...
Adrian Doroftei, fiul lui Leonard Doroftei, apariție rară la televizor. Care este motivul pentru care a venit la Chefi la cuțite
Adrian Doroftei, fiul lui Leonard Doroftei, apariție rară la televizor. Care este motivul pentru care...
Radu, câștigătorul celui de-al doilea sezon
Radu, câștigătorul celui de-al doilea sezon "Casa iubirii", atac furibund către Iasmina: "Tu acum bagi...
Ce să pui în gogoșile de post ca să iasă delicioase și pufoase. Ingredientul care le dă o savoare deosebită
Ce să pui în gogoșile de post ca să iasă delicioase și pufoase. Ingredientul care...
Cele mai avantajate zodii în vara lui 2025. Patru nativi vor avea 3 luni pline de belșug
Cele mai avantajate zodii în vara lui 2025. Patru nativi vor avea 3 luni pline...
Viviana Sposub și George Burcea s-au despărțit definitiv. Motivul care a dus la această ruptură neașteptată
Viviana Sposub și George Burcea s-au despărțit definitiv. Motivul care a dus la această ruptură...
×