Traian Băsescu, dezvăluiri despre cazul lui Teo Peter: americanii voiau să dea 10.000 de dolari familiei!

De: Cancan
Publicat: 14/06/2016 | 23:12

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu a vorbit, în emisiunea lui Silviu Mânăstire de la B1 TV, despre ce se întâmpla în spatele uşilor închise, în cadrul negocierilor diplomatice dintre România şi SUA, pe marginea cazului Teo Peter. Dacă asupra vinovăţiei puşcaşului marin, România nu a avut vreun cuvânt de spus, pentru că el a fost judecat în SUA, Traian Băsescu a încercat măcar să obţină o compensaţie bănească decentă familiei muzicianului. Astfel, fostul preşedinte a relatat că Pentagonul, comandamentul suprem al Armatei SUA, era dispus să ofere despăgubiri derizorii pentru o viaţă de om, de numai….10.000 de dolari, bani care să ajungă la familia lui Teo Peter, astfel că negocierile au fost destul de…complexe.

Mai departe, autorităţile americane au urcat nivelul despăgubirilor până la 80.000 de dolari, conform prevederilor Serviciului pentru revendicări străine (Europa), din cadrul Armatei SUA. Peter, basistul trupei Compact, fusese ucis în 2004, într-un accident rutier provocat de militarul american Christopher Van Goethem, cel care a lovit cu o maşină consulară taxiul în care se afla artistul. Nivelul compensaţiilor era cel prevăzut pentru Germania, acolo unde era staţionată unitatea lui Van Goethem. Potrivit unei cablograme dezvăluite de Wikileaks, expediată de la ambasada americană din Bucureşti, Traian Băsescu a reuşit să-i convingă pe americani să accepte plata a peste 1 milion de dolari despăgubire. În telegrama publicată de The Guardian, citând documente Wikileaks, în decembrie 2010, se vorbeşte de nemulţumirea românilor cu privire la plecarea brusca a lui Van Goethem, care s-a folosit de imunitatea diplomatică şi a scăpat interogatoriul autorităţilor romane. „Iminenta «oferta finală» a Serviciului pentru revendicări pentru familia fostului star rock , pare să aiba efecte semnificative, negative asupra relaţiei dintre SUA şi Romania”, preciza mesajul diplomatic american.

Teo Peter se afla în taxiul lovit de maşina puşcaşului american