Solistul trupei ”Goodbye to Gravity” învaţă să-şi folosească din nou mâna dreaptă! E singurul rămas în viaţă dintre muzicienii din ”Colectiv”!
Apropiaţi din familia lui Andrei Găluţ au declarat, miercuri, pentru News.ro, că solistul urmează un program de recuperare fizică la o clinică privată din Germania, părăsind spitalul din Olanda, unde fusese internat la începtul lunii noiembrie şi unde a fost supus unor intervenţii chirurgicale. ”Andrei trebuie să înveţe să-şi folosească din nou mâna dreaptă, după operaţiile pe care le-a suferit. Are grefe şi sunt necesare multe şedinţe de recuperare fizică”, a declarat un membru al familiei. Mama lui Andrei este în permanenţă cu acesta, încă de când a fost internat în Olanda, însă medicii din Germania nu i-au putut spune când poate fi externat pacientul. ”Totul depinde de progresele pe care le face în programul de recuperare. Medicii au spus că nu se pot pronunţa în acest moment, astfel că nu ştie nimeni când se va întoarce acasă”, a mai declarat sursa citată.
În urma incendiului din 30 octombrie 2015, din Clubul Colectiv, Andrei Găluţ a suferit arsuri pe mâini, faţă şi umăr, dar şi arsuri pe căile respiratorii. El a fost singurul supravieţuitor al trupei rock Goodbye to Gravity, care susţinea un concert pentru lansarea albumului ”Mantras of War” În incendiu, şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, între care 27 în noaptea tragediei şi 37 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate, printre aceştia fiind fotografi, artişti, olimpici şi studenţi străini. Incendiul din 30 octombrie 2015 a izbucnit în timpul unui concert susţinut în clubul Colectiv din Bucureşti de trupa rock Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul ”Mantras of War”. Patronii clubului, administratorii firmei care a furnizat artificiile pentru concert şi unul dintre pirotehniştii care le-au montat sunt anchetaţi în acest caz.
(Gabriel Niculescu)