Preşedintele Băsescu l-a disperat pe Sida: face caterincă de freza lui! Ginerele fostului şef de stat este luat la mişto şi pentru că se vopseşte şi dichiseşte mai ceva ca o domnişoară de pension
Printre cei vizaţi se află şi cei, evident, din proximitate, cum ar fi în cazul de faţă, ginerele Bogdan Ionescu, poreclit Sida (poreclă care vine de la numele mamei sale). Surse apropiate cuplului Eba-Sida au povestit că Bogdan a trecut prin nişte momente de “grea încercare”, respectiv mai multe mese, la care tata socru’ a făcut mişto de el cu privire la freză. Miştouri care au fost gustate de cei prezenţi, lume râzând în hohote. Freza care, ce-i drept, pare un fel, aşa, a la Hitler new style. Miştourile lui Traian Băsescu nu s-au oprit doar la stil, ci au mers mai departe, în direcţia nuanţei de culoare de păr folosite de ginerele cochet şi în pas cu ultimele tendinţe.
Acesta se vopseşte de mulţi ani, la început fiind uşor bizar pentru fostul Preşedinte, care cum îl vedea, îl pufnea râsul. Soţul Ebei este un veteran totuşi, el apelând la 20 şi ceva de ani la acest truc, specific femeiesc ar spune unii, sau cel puţin mai rar întâlnit la un bărbat tânăr, am spune noi. Dacă iniţial familia prezidenţială a fost uşor circumspectă, în timp s-au obişnuit cu faptul că Sida are o cochetărie peste medie, fiind ferchezuit ca o adevărată domnişoară de pension în nişte vremuri frumoase: manichiură în permanenţă aranjată, hăinuţe după utima modă, accesorii şi bijuterii atent selecţionate (ceasuri, lanţuri şi brăţări).
Radu Constantin Florian