Prognoza meteo miercuri, 23.03.2016. Află cum va fi vremea în ţară. dar şi în Capitală!
Vremea în ţară
Vremea va fi închisã, umedã şi mai rece decât în mod obişnuit la aceastã datã în majoritatea zonelor. Precipitaţiile se vor semnala pe spaţii extinse, vor fi în general moderate cantitativ (10…15 l/mp), iar local, în special în zonele deluroase din sud şi din est, se vor cumula peste 25 l/mp. În jumãtatea de nord a Moldovei şi în estul şi sud-estul Transilvaniei seara şi noaptea ploile se vor transforma în lapoviţã şi ninsoare, în zona montanã treptat vor predomina ninsorile, iar acestea vor fi mai consistente în Carpaţii Meridionali şi ai Curburii. În restul teritoriului vor fi mai ales ploi. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţãrii, iar rafalele vor depãşi 55…60 km/h în regiunile sudice şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 11 grade, iar cele minime între -1 şi 8 grade.
Vremea în Capitală
Vremea va fi ploioasã şi rece, iar vântul va avea intensificãri temporare. Se vor cumula cantitãţi de apã de 15…20 l/mp. Temperatura maximã nu va mai depãşi 7…8 grade, iar cea minimã va fi de 5..6 grade.