ION DICHISEANU îşi lansează cartea ‘’Am fost rivalul Regelui’’! O poveste de dragoste care emoţionează, fascinează şi care a rămas o iubire de legendă

Sara Montiel şi Ion Dichiseanu. O divă şi un foarte talentat actor român, tânăr, iubitor de femei. Dar Sara avea să fie un fel de pecete a iubirii. A rămas în inima sa pentru toată viaţa, marele actor ‘’îndrăznind’’să spună şi să pună pe hârtie dragostea care au trait-o. O poveste de iubire pe care niciun scenairu de film nu o poate egala.

„Era desprinsă parcă din picturile din Capela Sixtină, fără a avea însă formele pline ale modelelor epocii, din picturile lui Rafael. Nu era nici slabă, nici grasă, ci exact atât cât să fie foarte senzuală şi extrem de feminină. Era de statură mijlocie, avea pielea catifelată… Sigur, asta am descoperit ulterior…”

Se vorbeşte despre povestea lor de iubire ( Ion Dichiseanu şi Sara Montiel), ce nu a pus pe jar doar inimile celor doi îndrăgostiţi, ci toţi agenţii securităţii din România şi de peste hotare! De altfel, după cum mărturiseşte chiar Ion Dichiseanu, securitatea a contribuit clar la distrugerea relaţiei lor. 

Actorul o văzuse pe Sara, pentru prima data, în filme, nu vizionase mai mult de două cu aceasta, şi totuşi rămăsese fermecat, dar în momentul când a văzut-o în carne şi oase, efectul a fost devastator.

 „(…) Nu ştiam mai nimic despre ea personal, ca om. O văzusem, desigur, în filme. Îmi plăcuse enorm în Carmen la de Ronda, dar cui nu‑i plăcuse?! Era una dintre cele mai populare actriţe, era extrem de frumoasă şi de talentată, deopotrivă ca actriţă şi cântăreaţă. Ar fi fost imposibil să nu‑ţi placă, era o Divă! Când am văzut‑o însă în carne şi oase, efectul a fost devastator, iar prin mintea mea se perindau cu o repeziciune uimitoare secvenţe din filmele în care jucase. Văzusem un film sau două cu ea, nu mai multe, pentru că şi eu făceam atâtea filme, că nu mai aveam timp să mă duc să văd altele… Dar acest „fenomen” de femeie, asemenea altor dive ale momentului, precum Marilyn Monroe, Sophia Loren şi Elizabeth Taylor, mă fascinase. (…) Pe mine mă obseda însă imaginea ei. Fizic, îmi plăcea totul la ea. Oricât aş fi încercat să‑i găsesc vreun defect, nu reuşeam. Şi apoi, când eşti vrăjit, nu mai vezi nimic…”.