Era atotprezent pe micile ecrane. Cum arată azi un celebru prezentator TV din anii 90

De: Cancan
Publicat: 13/04/2016 | 22:50

Mihai Tatulici era una dintre cele mai impunătoare voci ale mass-media din România, asta după ce în urmă cu câţiva ani de zile părea să fie una dintre cele mai vehemente personalităţi din televiziune. Dar se pare că jurnalistul a dat talk-showurile pe viaţa simplă, în care odată ieşit la pensie îşi face cumpărăturile la fel ca orice persoană de vârsta lui.

CANCAN.ro l-a fotografiat pe Mihai Tatulici în dimineaţa de miercuri, când mergea agale prin zona Pieţei Amzei din Capitală. Alături îi era jurnalistului o sacoşă plină de cumpărături, pe care acesta o ţine strâns în mâna dreaptă.

Dintr-un jurnalist respectat, Mihai Tatulici a ajuns un pensionar respectabil

La un moment dat, după sesiunea de cumpărături, jurnalistul a decis să ia o scurtă pauză. Probabil pentru că cei 67 de ani încep să se resimtă şi nu mai are energia de care deborda când era prezent pe sticlă, Mihai Tatulici a intrat într-o cafenea. După ce şi-a „adăpostit“ cumpărăturile, fostul om de televiziune care acum este de nerecunoscut a ieşit pe terasa respectivei cafenele, pentru a se putea bucura de fumul unei ţigarete. Din câte se pare, cafeneaua la care a poposit Mihai Tatulici ar fi chiar a sa, pentru că este binecunoscut faptul că împreună cu soţia, acesta deţine mai multe astfel de afaceri.