Descoperire importantă în ancheta morţii lui Prince! Artistul era ţeapăn când au venit paramedicii!

De: Cancan
Publicat: 25/05/2016 | 10:42

 Cântăreţul american Prince părea să fi fost mort de peste şase ore atunci când a fost descoperit într-un lift din reşedinţa sa din Paisley Park, la 21 aprilie, a relatat revista Star Tribune. Detaliile apărute cu privire la ultima zi din viaţa artistului sugerează că au existat mai multe încercări disperate de a-l salva. Rezultatele autopsiei nu au fost incă date publicitătii. Potrivit relatărilor, un membru al staff-ului lui Prince a sunat-o la 20 aprilie pe fosta managera a acestuia, Phaedra Ellis-Lamkins, pentru a-i cere sfatul, după ce starea de sănătate a starului se deteriorase ca urmare a unui supradoze de opiacee. Aceasta a cerut ajutorul unui specialist în dependenţa de opioide, Dr. Howard Kornfeld, cu mai puţin de 12 ore înainte de moartea artistului, arată stiripesurse.ro. Prince a primit, de asemenea, tratament intravenos la un spital local şi a fost consultat de un medic la Paisley Park, cu o zi înainte de a muri. Potrivit aceleiaşi publicaţii, un paramedic care a răspuns la apelul de urgenţă 911 a declarat membrilor personalului şi autorităţilor că Prince părea să fi fost mort de peste şase ore atunci când a fost descoperit într-un lift din reşedinţa sa la ora 9.43 a.m., în ziua de 21 aprilie.(Gabriel Niculescu)