Directorul general al Hexi Pharma, Flori Dinu, nu va fi eliberată sub control judiciar, au decis magistraţii Tribunalului Bucureşti. Succesoarea lui Dan Condrea, patronul companiei mort într-un accident rutier, va rămâne în arest la domiciliu.
Tribunalul Bucureşti a respins luni contestaţia procurorilor şi a decis ca directorul general Hexi Pharma, Flori Dinu, să rămână în arest la domiciliu, în dosarul dezinfectanţilor diluaţi din spitale în care este acuzată de 128 de infracţiuni de înşelăciune. Anchetatorii solicitaseră înlocuirea arestului la domiciliu cu arestul preventiv, în timp ce Flori Dinu şi-ar fi dorit controlul judiciar,care să-i poată permite părăsirea locuinţei.
Pe 28 mai, magistraţii Judecătoriei Sectorului 5, au respins cererea procurorilor de la Parchetul General pentru arestarea preventivă a directorului general Hexi Pharma, Flori Dinu, iar aceasta a fost plasată în arest la domiciliu, arată Agerpres.
Flori Dinu este acuzată de săvârşirea a 99 de infracţiuni de înşelăciune în formă continuată, 29 de infracţiuni de înşelăciune şi participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor. „Faptele au fost comise prin utilizarea de mijloace frauduloase, reprezentate de etichetele produselor neconforme, precum şi ofertele transmise unităţilor înşelate, direct sau prin intermediul portalului e-licitatii.ro”, spun procurorii. (Gabriel Niculescu)