Cauţiunea uriaşă pentru Sebastian Ghiţă va fi judecată de magistraţii Instanţei Supreme! Când va apărea deputatul în faţa instanţei!

De: Cancan
Publicat: 04/04/2016 | 17:27

Cererea a fost înregistrată luni, iar instanţa a stabilit termenul de judecată pe 6 aprile. Măsura preventivă a fost luată de procurorii DNA Ploieşti în 31 martie, la o zi după ce Camera Deputaţilor a respins solicitarea privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului. Procurorii DNA au stabilit ca Sebastian Ghiţă să depună până în 6 aprilie cauţiunea stabilită la aproape 60 de milioane de lei (aproximativ 13 milioane de euro), sumă ce reprezintă „10 la sută din valoarea bunurilor şi lichidităţilor băneşti – cu excepţia terenurilor şi clădirilor neevaluate în bani – declarate de inculpat în ultima sa declaraţie de avere înregistrată la Parlamentul României – Camera Deputaţilor”, arată news.ro.

Sebastian Ghiţă este acuzat de două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, două infracţiuni de dare de mită, şantaj, cumpărare de influenţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În cele două luni cât va fi sub control judiciar, Sebastian Ghiţă are interdicţie să părăsească ţara şi să facă declaraţii publice în mass-media referitoare la obiectul cauzei, la ceilalţi coinculpaţi din dosar, precum şi la martorii audiaţi în cauză. Procurorii i-au interzis lui Ghiţă să ia legătura sau să se apropie de inculpaţii din dosar şi de alte persoane menţionate în ordonanţă. Mai mult, Ghiţă este obligat “nu se deplaseze la sediile unor societăţi anume menţionate în ordonanţă, să nu se apropie de angajaţii acelor societăţi şi să nu comunice cu aceştia, direct sau indirect, pe nicio cale” (intra AICI pentru mai multe detalii despre proces).

Sebastian Ghiţă va merge la sediul Biroului Supravegheri Judiciare din IPJ Prahova în zilele stabilite cu poliţiştii care îl supraveghează şi la DNA Ploieşti, ori de câte ori este chemat. Deputatul este obligat să anunţe dacă îşi schimbă locuinţa şi are interdicţie să deţină, să folosească şi să poarte arme. Procurorii l-au atenţionat pe Sebastian Ghiţă că, dacă încalcă aceste obligaţii, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu arestului la domiciliu sau arestarea preventivă. În acest dosar, sunt implicaţi mai mulţi politicieni, poliţişti şi procurori din judeţul Prahova, fiind cercetaţi în stare de arest preventiv procurorul Liviu Tudose, adjunctul şefului Parchetului Curţii de Apel Ploieşti, procurorul Aurelian Mihăilă, fostul adjunct al aceluiaşi parchet, Constantin Ispas, fostul şef al DGA Prahova şi Viorel Dosarul, fostul şef al Poliţiei Prahova.

(Gabriel Niculescu)