Au intrat pe firul unei reţele de trafic de droguri. Ultima oră: ”Prăduitorul” Versace, audiat în secret de procurori!

De: Cancan
Publicat: 08/09/2016 | 00:00

Andrei Versace a fost citat la Poliţia Capitalei, în calitate de martor, iar ”Regele fiţelor” a avut oarecare emoţii la întrevederea cu anchetatorii, povesteau apropiaţii acestuia. Versace a zăbovit mai multe ore în faţa poliţiştilor şi a procurorului care supraveghează dosarul, pentru că situaţia s-a complicat. Andrei Versace, obişnuit al luxului pe care îl epatează ori de câte ori are ocazia, a fost nevoit să stea ore bune în birourile mobilate spartan din Poliţia Capitalei, pentru că a avut multe coli albe de umplut. Nu este de mirare, întrucât a dat mai intîi o declaraţie, apoi şi pe a doua, într-un alt dosar penal, pornind de la faptele expuse chiar de el!

Marco Calu şi apropiaţii săi au dat ochii cu magistraţii, la judecarea propunerii de arestare preventivă înaintate de procurori

Astfel, potrivit unor surse judiciare, Andrei Versace a dat mai intîi o declaraţie de martor în dosarul privind mai multe fapte violente în care este cercetat Mario Iorgulescu, fiul şefului Ligii de Fotbal, caz prezentat pe larg de CANCAN.ro. Anchetatorii au vrut să afle detalii, pentru că Versace este prieten cu victima şi ar fi putut să-i confirme susţinerile. Lucurile s-au complicat însă, susţin sursele amintite, pentru că în această afacere ar fi apărut informaţii şi cu privire la infracţiuni de posesie şi trafic de droguri, astfel că ”prăduitorul Versace” a dat a doua declaraţie, fiind întrebat şi despre presupusele infracţiuni puse în sarcina membrilor clanului Calu. (Gabriel Niculescu)