Vezi cum arată Holy Land, primul parc de distracţii cu tematică religioasă unde Iisus se ridică în fiecare oră!

De: Cancan
Publicat: 13/04/2016 | 21:48

Aici vei găsi Arca lui Noe, pe fiul lui Dumnezeu şi o mulţime de statui în mărime naturală ale celor mai importante figuri religioase din istorie, precum Maica Teresa şi Papa Ioan Paul al II-lea. Pe lângă acestea, o mulţime de scene din Biblie sunt reproduse cu precizie estetică în Holy Land. Geneza, de exemplu, este redată într-un spectacol de 20 de minute, unde Adam şi Eva spun povestea Facerii Lumii chiar de pe Arca lui Noe.

Statuia lui Iisus se ridică din oră-n oră în Holy Land.

Spectaculosul parc de distracţii se află în inima capitalei Argentinei, Buenos Aires şi, în limbă băştinaşilor, se numeşte Tierra Santa. Acesta a fost inaugurat în urmă cu 15 ani şi a fost primul parc de distracţii cu tematică religioasă din America Latină. Creaţia, Geneza, Cina cea de Taină şi Învierea sunt şi ele prezente în Holy Land. Statuia lui Iisus îşi face apariţia o dată pe oră şi este principala atracţie a parcului.

Măicuţele au acces gratuit în parcul de distracţii.

Dezvoltatorii acestuia încurajează catolicii din întreaga lume sa viziteze Tierra Santa, iar pentru persoanele care fac parte din Biserică, măicuţe sau preoţi, intrarea este gratuită.
 Ruxandra Pătru