Credeai că doar oamenii pot fi stângaci sau dreptaci? O mulţime de alte mamifere, printre care şi pisicile, sunt mai îndemânatice dacă fac lucrurile cu o anumită lăbuţă.
Acest experiment simplu te va ajuta să îţi dai seama care este partea predominantă a animalului tău de companie. Singurele lucruri de care ai nevoie sunt un pahar şi hrană uscată pentru pisici. Alege un pahar din plastic transparent sau unul care nu este foarte casabil şi aruncă o bobiţă de hrană uscată în el. Pisica ta va încerca să o scoată cu lăbuţa şi, în funcţie de asta, vei putea stabili dacă este dreptace sau stângace.
Dacă animalul tău torcător va încerca să scoată bobiţa cu lăbuţa dreaptă, este dreptace. Dacă foloseşte lăbuţa frontală din partea stânga, înseamnă că este mai îndemânatică şi mai sigură pe ea atunci când apucă lucruri cu stânga şi este stângace.
Ruxandra Pătru