Mestecatul zgomotos al mâncării este un obicei urât pe care cel mai probabil îl condamni, însă se pare că are beneficii nebănuite şi te-ar putea ajuta să slăbeşti.
Cercetătorii de la Universitatea de Stat din Colorado şi cei de la Brigham Young au făcut un studiu în care i-au pus pe participanţii studenţi să mănânce biscuiţi în 3 feluri diferite: cât mai zgomotos posibil, normal şi foarte silenţios. După ce au repetat experimentul pe un număr de 200 de participanţi, cercetătorii au descoperit că persoanele care mâncaseră zgomotos consumaseră mult mai puţini biscuiţi decât ceilalţi participanţi.
Oamenii de ştiinţă cred că a fi conştient de mâncarea pe care o consumi te obligă să mănânci mai puţin, să te bucuri de gust şi să îţi dai seama când eşti sătul. Aceştia au dat chiar şi un nume acestei legături: efectul crunch.
„Sunetul este etichetat adesea drept simţul uitat al mâncării”, a spus unul dintre autorii studiului, Ryan Elder. „Atunci când oamenii sunt mai concentraţi pe sunetul pe care îl face mâncarea, consumul se reduce considerabil”, a mai completat acesta. Cercetătorii au mai descoperit şi că cei care s-au străduit să mănânce foarte silenţios au consumat mai puţin decât participanţii care au mâncat normal; asta înseamnă că, de fapt, este foarte important să conştientizezi că mănânci şi să te gândeşti la asta în timp ce o faci, pentru a nu depăşi limita de care ai nevoie.
Ruxandra Pătru