Cel puţin 233 de persoane au murit în urma unui cutremur cu magnitudinea de 7,8 grade produs sâmbătă noapte în Ecuador, fiind decretată stare de urgenţă naţională.
”Numărul (morţilor) va creşte cu siguranţă şi probabil într-un mod considerabil’, a spus şeful statului.
În zona au fost trimişi 10.000 de militari şi si 3.500 de soldaţi. Columbia şi Mexicul au anunţat că trimit echipe de salvare.
”Nu avem nevoie de provizii sau de lucruri similare, dar în schimb avem nevoie să sprijinim echipele de salvare, şi astfel de echipe vor veni din Columbia şi Mexic”, a spus preşedintele Rafael Correa, într-o intervenţie telefonică la postul Radio Public, acesta aflându-se în vizită la Vatican.
Cutremurul s-a produs sâmbătă la ora locală 18.58 (01.58) ora României, în apropiere de oraşul Muisne de pe coasta de vest a ţării, fiind resimţit în aproape toată ţara.
Cea mai afectată este provincia Manabi (vest), pagube importante înregistrându-se şi în oraşul Guayaquil, la 300 de kilometri de epicentrul cutremurului.