E demonstrat ştiinţific: părinţii chiar au copii preferaţi!
Dacă nu ai avut luxul de a fi singurul copil al părinţilor tăi, părinţii tăi au fost nevoiţi să îşi împartă iubirea şi afecţiunea între tine şi fraţii sau surorile tale. Din păcate, nu au reuşit să îşi divizeze sentimentele în mod egal, iar voi cu siguranţă aţi observat asta. S-au purtat mai frumos cu fratele tău şi obişnuiau să îi ofere porţie dublă de desert după masă? Sora ta avea parte de petreceri aniversare mai opulente decât ale tale şi primea cadouri mai frumoase? Copiii îşi acuză adesea părinţii ca au un copil preferat, iar sociologii au demonstrat de curând că aceştia chiar au dreptate să creadă asta. Cercetătorii au analizat legăturile dintre tratamentul preferenţial al părinţilor faţă de copii, respectiv percepţia copiilor în legătură cu afecţiunea primită de la părinţi. La studiu au luat parte 384 de perechi de fraţi. Oamenii de ştiinţă au demonstrat că ordinea naşterii fraţilor este asociată cu stima de sine şi cu percepţia asupra tratamentului preferenţial matern sau patern. Astfel s-a demonstrat că fraţii mai mari simt că părinţii se comportă mai bine cu ei, pe când mezinii se simt adesea nedreptăţiţi. 74% dintre mamele participanţilor, respectiv 70% dintre taţi au confirmat că s-au purtat mai frumos cu primii născuţi ai familiei.
Ruxandra Pătru