Alocaţia pentru copii, valoare propusă între 10-30 % din salariul minim brut pe ţară
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi majorat de la 1.050 de lei la 1.250 lei lunar începând cu 1 mai 2016. Pentru minorii între 2 şi 18 ani, valoarea propusă este de 10% din salariul minim sau 30% în cazul celor cu handicap.
În cazul în care va fi adoptată, legea ar urma să se aplice de la 1 ianuarie 2017.
”Niciun efort bugetar nu este prea mare pentru asigurarea unei relansări demografice a ţării noastre. Nevoile crescânde pentru educaţia noii generaţii, în contextul în care sumele alocate sunt foarte mici, coroborate cu venitul familiei, de multe ori unul scăzut, conduce în mod cert la o pauperizare a societăţii şi, mai grav, la declinul demografic. Corelarea cuantumului alocaţiei cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, având drept sursă de finanţare bugetul asigurărilor sociale de stat, ar conduce, în opinia noastră, la o revigorare a demografiei româneşti”, susţin iniţiatorii în expunerea de motive.
Tot marţi, la Senat au fost depuse mai multe proiecte de lege cu impact asupra bugetului, în aceeaşi zi în care Comisia pentru muncă de la Camera Deputaţilor a adoptat 130 de amendamente la legea pentru adoptarea OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în 2016 şi alte măsuri fiscal-bugetare.