A lăsat totul în urmă şi n-a mai privit înapoi! Ce s-a ales de Corina, profa care a ”provocat” sinuciderea unui elev!
La scurt timp după ce a dat declaraţii în faţa anchetatorilor, Corina Vasile şi-a luat soţul şi a fugit efectiv din ţară, ca să uite drama pe care a provocat-o. În urmă a rămas mama, sora şi rudele lui Ralph, care nu şi-au putut explica de ce băiatul şi-a pus capăt zilelor din dragoste pentru amantă. Corina fugit cu soţul ei, care a iertat-o, în Anglia, stabilindu-se în ultima perioadă într-un mic orăşel, Eastleigh din comitatul Hampshire. Anchetatorii au clasat cazul sinuciderii lui Bogdan Costache, cunoscut de prieteni drept ”Ralph”, iar declaraţia Corinei Vasile se găseşte şi astăzi la dosar. Femeia a fost nevoită să recunoască că a avut o relaţie de iubire cu elevul ei, ba chiar voia să se despartă de soţul ei pentru băiat!
”Cam prin luna septembrie 2006 am simţit că aveam nişte sentimente speciale faţă de Bogdan, şi ne-am apropiat mai mult, fără să ne dăm seama. Când am văzut că relaţia dintre mine şi Bogdan devine mai serioasă, nu mai reţin data exactă, dar cred că prin octombrie-noiembrie, i-am spus soţului meu ce simt pentru Bogdan şi am discutat despre cum va evolua relaţia noastră. Soţul meu a spus că înţelege situaţia, a recunoscut că în relaţia noastră există ceva probleme, dar a propus să luptăm pentru a păstra căsnicia. La sfârşitul anului 2006 relaţia mea cu Bogdan a devenit mai serioasă, iar eu am făcut Revelionul cu el, rămânând câteva nopţi la el. Tot în această perioadă am vizitat împreună pe bunicii lui. Arăt că i-am mai vizitat o dată în primăvară. În această perioadă şi în cea următoare între Dragoş şi Bogdan au existat câteva discuţii (în jur de 3), purtate pe un ton civilizat, în care Bogdan i-a spus ce simte pentru mine. Pe parcursul lunii ianuarie m-am gândit la relaţia mea cu Bogdan şi pe lângă sentimentele mele pentru el, am observat şi mulţimea de obstacole aflate în calea relaţiei noastre şi lipsa de viitor a relaţiei noastre. La începutul anului când i-am spus lui Bogdan că o relaţie între noi nu are viitor şi ar fi bine să-i punem capăt, acesta a avut o reacţie foarte impulsivă, spunând că se aruncă în faţa maşinilor, lucru pe care l-a şi făcut, dar maşinile au claxonat şi au frânat, iar Bogdan nu a fost lovit. În urma acestor gânduri, la care s-a adăugat sentimentul de vinovăţie pe care îl simţeam faţă de Dragoş, pe care îl apreciam şi îl respectam în continuare, am hotărât să nu rup relaţia cu Dragoş şi am hotărât să întrerup relaţia cu Bogdan. De mai multe ori când vorbeam despre despărţire el îmi dădea de înţeles că vrea să se sinucidă, spunând că nu-şi vede viaţa fără mine. Eu nu îl credeam în stare, îi spuneam că şantajul nu îşi are loc. De mai multe ori reluam relaţia cu el, pentru că l-am văzut că suferă. Revin şi arăt că la o dată pe care nu mi-o mai amintesc, când eram la mine şi i-am repetat că vreau să ne despărţim a avut o reacţie impulsivă, vrând să se arunce pe fereastră. L-am implorat să n-o facă. În ultimele zile eram mai fermă să pun capăt relaţiei şi am încercat să mă distanţez putin de el, deşi îi spuneam ce simt faţă de el. Vreau să fiu testată la poligraf.” (Gabriel Niculescu)