Romulus Mailat, românul condamnat la detenţie pe viaţă după ce a ucis-o pe Giovanna Reggiani, soţia unui amiral, are viaţă grea în închisoarea de la Aiud, acolo unde este încarcerat alături de temutul interlop Ioan Clămparu.
Cazul lui Romulus Mailat a ţinut prima pagină a ziarelor din România şi Peninsulă în urmă cu nouă ani. La acea vreme, italienii au ieşit în stradă şi au existat şi câteva cazuri în care cetăţeni români au fost găsiţi morţi. Anchetatorii nu au putut dovedi dacă aceştia au fost victimele grupurilor xenofobe din Peninsulă. De asemenea, la scurt timp după episodul Mailat, guvernul italian a adoptat un decret privind expulzarea cetăţenilor comunitari care comit infracţiuni. Mailat a fost condamnat la închisoare pe viaţă, a fost adus anul trecut în România, iar în prezent se află la Aiud.
Potrivit surselor noastre, bărbatul are viaţă grea în închisoare din cauza lui Clămparu, zis şi ”Cap de Porc”. Acesta îl terorizează ori de câte ori are ocazia şi îi face viaţa un calvar. Şi asta pentru că Mailat i-a stricat afacerile proxenetului la care a făcut referire şi Traian Băsescu. Clămparu a reuşit să construiască un imperiu al crimei organizate în Spania, Italia şi Cehia pe care l-a patronat ani buni, iar sute de femei au fost terorizate şi obligate să se prostitueze în cadrul reţelei de trafic de carne vie, organizaţie coordonată la nivel internaţional de către acesta. Numai că după ce Mailat a ucis-o pe Giovanna Regiani, afacerile lui ”Cap de Porc” au avut de suferit. Mulţi dintre italieni s-au revoltat împotriva românilor şi ameninţau cu represiuni, iar prostituatele de la noi n-au mai avut căutare. Iar profitul lui Clămparu a scăzut. Proxenetul nu a uitat acel episod, iar din această cauză îl chinuie pe Mailat. Îl terorizează psihic, îl înjură, îi spune tot felul de lucruri. ”Cap de Porc” nu s-a atins fizic de Mailat ca să nu fie pedepsit de gardieni.
Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, spunea că Ioan Clămparu este unul din cei mai periculoşi infractori din lume. În ianuarie 2006, cazul Clămparu a fost dat de Băsescu drept exemplu de eşec în combaterea criminalităţii. Fostul preşedinte susţinea că în cazul acesteia au fost implicate trei state europene care au atenţionat asupra deficienţelor de colaborare în domeniul combaterii criminalităţii transfrontaliere. „Lucrăm în echipă pe criminalitate transfrontalieră – cazul de care vă spun implică patru ţări. Se procedează la arestarea simultană a infractorilor şi voi îi puneţi în libertate. Aţi stricat toată operaţiunea în cele patru ţări!”, afirma Traian Băsescu în cadrul unei şedinţe a Consiliului Superior al Magistraturii.