Infern după gratii pentru milionarul care l-a ucis pe ”Dulăul”, poliţistul de la Rutieră! Ataş ”Regele veiozelor” e…

De: Cancan
Publicat: 16/09/2016 | 00:00
Abdullah Ataş se află în închisoare

În vara anului trecut, turcul a petrecut de mama focului într-un club din Bucureşti, acolo unde a consumat alcool în exces, după care s-a urcat la volan şi a plecat spre casă. Poliţiştii de la Rutieră i-au făcut semn să tragă pe dreapta, însă turcul a accelerat şi l-a accidentat mortal pe agentul Gheorghe Ionescu, zis “Dulăul”, motiv pentru care a fost arestat. Potrivit surselor noastre, Abdullah Ataş a cedat după gratii şi repetă încontinuu că nu ştie cât mai rezistă. Este deprimat, doarme foarte puţin şi are nevoie de consigliere psihologică. Lucru pe care l-a recunoscut în instanţă în momentul în care le-a cerut judecătorilor să-i aprobe să fie consiliat de celebrul psiholog Tudorel Butoi, însă solicitarea i-a fost respinsă. Turcul nu se bucură nici de prietenia celorlalţi deţinuţi, care nu-l văd cu ochi buni după ceea ce a făcut, chiar dacă şi ei au încălcat legea. ”Regele veiozelor” le-a spus judecătorilor că nu-şi mai aminteşte ce a făcut.”Îmi pare rău, dar nu-mi aduc aminte ce s-a întâmplat”, a spus turcul la unul din termene.

”Dulăul„ a murit la datorie
”Dulăul„ a murit la datorie

Accidentul a avut loc pe 2 august, în jurul orei 03.30, în zona Pipera, acolo unde poliţistul Gheorghe Ionescu era împreună cu alţi agenţi de la Brigada Rutieră a Poliţiei Capitalei, pentru un control în trafic. 
Potrivit procurorilor, ”Dulăul” i-a facut semn lui Abdullah Ataş să oprească, acesta a încetinit, însă în momentul în care a ajuns în dreptul acestuia a accelerat si l-a lovit. Poliţistul a rămas pe capotă aproximativ 350 de metri, apoi a fost aruncat pe şosea la 10 metri. Afaceristul avea o alcoolemie de 1,65 la mie şi mergea cu o viteză de 180 – 200 km/h. După ce l-a lovit pe agent, Ataş a fugit de la locul accidentului, însă a fost prins la scurt timp.