În timp ce e în arest, ADRIAN CORDUNEANU postează pe Facebook! Ce le-a scris „Spaima Moldovei“ fanilor săi. „Adrian este robot…“
Asta pentru că pe pagina sa de Facebook, Adrian Corduneanu, cunoscut şi drept „Beleaua“ sau „Spaima Moldovei“, a ţinut să le transmită un mesaj tuturor celor care îl urmăresc. Capul clanului Cordunenilor a rugat-o cel mai probabil pe jumătatea sa, poreclită şi „Diamantul roz“, să le dea de veste internauţilor că nu se lasa atât de uşor intimidat de faptul c-a fost săltat de către mascaţi şi dus în arest.
„Adrian este robot, trece peste orice! Vă salută pe toţi cei care îi sunteţi alături şi vă transmite tuturor power forever! Mulţumeşte la toţi care îi sunt alături, curând va fi alături de noi“, este mesajul postat pe pagina de Facebook a lui Adrian Corduneanu, cel mai probabil de către soţia sa Ramona. În doar câteva ore, mesajul a strâns peste 3 mii de „Like“-uri, de la cei care îl urmăresc pe Facebook, pe Corduneanu.
Adrian Corduneanu este cercetat pentru ca l-ar fi şantajat şi ameninţat luni de zile pe directorul de vânzări al unei firme de construcţii. Procurorii susţin că de pe urma acestui şantaj, Corduneanu ar fi primit aproximativ 35.000 de lei, motiv pentru care a şi fost arestat, weekendul trecut.