Mii de persoane s-au avântat cu mult curaj, duminică, în apele reci ale Mării Nordului pentru a sărbători trecerea în noul an, un obicei cu o lungă tradiţie, imitat de persoane din mai multe ţări.
În Scheveningen, în apropiere de Haga, a fost organizat „cel mai mare plonjon de Anul Nou”, mii de amatori de scăldat, cu pălării şi căciuli portocalii — culoarea naţională – s-au avântat în valuri, în strigăte de război, pentru a ieşi apoi rapid din apa cu o temperatură de numai 7 grade Celsius.
Tinerii costumaţi în gorile, banane sau supereroi au poposit pentru scurt timp pe mal, la 5 grade Celsius, apoi au plonjat din nou în apă pentru a se „încălzi”. „Un mod proaspăt de a începe anul!”, a declarat Mary Adriaensen, în vârstă de 35 de ani, din Arnhem. La cea de-a 57-a ediţie a evenimentului, aproximativ 52.000 de persoane au participat la baia organizată în 142 de zone din Olanda, dar şi în 22 de alte locaţii din lume, precum Curacao, Australia sau Gambia, notează Agerpres.
Şi în Franţa, în apropiere de Dunkerque (Dunkirk), circa 500 de curajoşi au făcut baie în apele reci ale Mării Nordului. Majoritatea înotătorilor au rămas minute în şir în apa de 10 grade Celsius deoarece temperatura exterioară a fost de circa -1 grad Celsius.