IMAGINI ŞOCANTE! Un pacient de la Spitalul de Arşi este mâncat de viu de viermi. Un medic a publicat filmarea
”Pe ceafa omului, în spatele urechii, sînt larve albe care au infectat corpul. Larve de muşte. Autorul filmului este un medic. Imaginile au fost realizate în urmă cu două zile la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală. Pacientul este internat în secţia Anestezie-Terapie Intensivă a spitalului.
„Mai e un caz identic, însă n-am reuşit să-l filmăm decât pe acesta”, spune medicul. „Sunt oameni internaţi la Arşi în urmă cu 10-11 zile. Au fost aduşi direct la noi. Cum secţia e plină de muşte, ceea ce se vede pe filmare sunt, cu mare probabilitate, larve de muşte”, adaugă.
Doctorul insistă ca filmul să fie făcut public în pofida durităţii sale. ”Ce sens are să ascundem realitatea? Ce e mai grav: să arătăm sau să îndurăm aşa ceva, pacienţii şi noi, cei care ştim?!”, întreabă medicul. Îşi motivează demersul: „Acestea sunt condiţiile în care sunt trataţi pacienţii în acest spital! Şi trebuie schimbate!”, scrie Tolontan.