Imagini în premieră cu românca stabilită în America. ”Prinţesa diamantelor” a făcut ocolul Pământului într-o singură lună
Femeia, care este cunoscută ca şi “prinţesa diamantelor”, a călătorit în ultima lună de la New York la Tokyo, apoi s-a întors în America. |A părăsit din nou New York-ul şi a mers la Los Angeles, apoi la Hong Kong, după care în Tokyo. În total, a făcut 40.000 de kilometri. Milionara, care s-a nascut în Corabia, a îmbinat utilul cu plăcutul. A călătorit în interes de afaceri, dar s-a şi distrat prin locurile în care a fost. Punctul forte al afacerii oltencei îl reprezintă colecţiile de bijuterii exclusiviste din pietre preţioase şi diamante rare, al căror preţ începe de la câteva zeci de mii de euro, însă Narcisa creează şi haine hand-made.
Printre clienţii ei se numără reprezentanţi ai famiilor regale, celebrităţi din lumea filmului şi a sportului, dar şi marii afacerişti ai lumii. Printre cei care i-au purtat creaţile se numără şi Sir Elton John, care a cerut să i se facă un sacou de catifea stampat cu aur de 24 de karate, însă lista celebrităţilor este mult mai mare.
Narcisa Pheres a prezentat în trecut la Hong Kong o colecţie extrem de rară de bijuterii şi diamante roz, roşii si orange, evaluată la peste 30 milioane de euro, iar cu această ocazie a fost expus un colier de peste 70 de carate din diamante roz, verzi, albastre şi galbene.
“Un întreprinzător duce în primii cinci ani de muncă o viaţă dură, cu multe sacrificii, pe care nimeni nu o vrea. Însă, după această perioadă, duce o viaţă pe care mulţi vor să o aibă. La asta m-am gândit şi eu”, spunea ”Prinţesa diamantelor”.