Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunţat că socialistul Igor Dodon a reuşit să obţină 52,2% din voturile exprimate în cel de-al doilea tur al scrutinului prezidenţial din Republica Moldova, în timp ce proocidentala Maia Sandu a strâns 47,8% din sufragii, după centralizarea a 95,48% din procesele-verbale. Liderul PSRM este primul preşedinte moldovean ales direct, după anul 2000, şi a câştigat cursa prezidenţială cu promisiunea unei apropieri de Moscova în detrimentul Bruxelles-ului.
Candidantul PSRM Igor Dodon a câştigat alegerile şi astfel devine al treilea preşedinte al ţării, ales prin vot direct de popor. Igor Dodon a anunţat luni la un post de televiziune din Rusia că va propune organizarea de alegeri legislative anticipate anul viitor, relatează Le Figaro.
Într-un interviu telefonic pentru postul Rossiya 24, Dodon a explicat că această iniţiativă vizează înlăturarea actualului Guvern proeuropean astfel încât aliaţii lui să îşi poată implementa proiectele. Dodon este noul preşedinte al Republicii Moldova, după centralizarea a 99,81% dintre procesele verbale: Igor Dodon – 52,4%, Maia Sandu – 47,6%.