Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi-a anulat programul pentru luni, după ce i s-a făcut rău, iar medicii i-au recomandat o reducere temporară a activităţilor.
Conform unui comunicat al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu şi-a anulat toate întâlnirile programate luni şi nu va participa nici la activităţile din Senat. „Pe fondul unor activităţi politice intense care l-au solicitat fizic în mod deosebit coroborate cu o dietă alimentară hipocalorică, domnul Călin Popescu-Tăriceanu a manifestat o stare de slăbiciune, motiv pentru care medicii i-au recomandat o reducere temporară a activităţilor şi o ajustare a dietei”, se arată în comunicat