Brăileanul care a devenit celebru după ce şi-a tunat tractorul cu girofar şi însemne colorate şi-a găsit “naşul”. Un giurgiuvean şi-a modificat utilajul cu obiecte “culese” de prin trenuri şi masini străine!
Celebritatea nu i-a priit foarte mult lui George Iconaru, din Brăila, supranumit Geo Universalu’, după marca tractorului care l-a făcut faimos. Acesta a dispărut subit de pe internet după ce a vândut aproape tot ce avea pe lângă casă, a strâns suficienţi bani cât să-şi tuneze utilajul, astfel încât nu doar că a atras atenţia tuturor femeilor din zonă, cum a visat, dar a devenit celebru şi pe internet, acolo unde s-a lăudat cât e ziua de arat de lungă. Tractoristul care a rupt gura internauţilor cu modul în care şi-a tunat utilajul, devenind astfel vedetă peste noapte, a ajuns la concluzia că merită ceva mai bun! Astfel, Geo Universalu a vândut utilajul agricol şi şi-a cumpărat o limuzină!
Tuning cu obiecte furate
Chiar dacă din poze se vede ca o siluetă sfrijită, Geo şi-a construit singur “caroseria” colorată, în curtea casei, astfel încât toţi ţăranii de pe uliţa lui şi-au făcut cruce când l-au văzut. Şi a plusat cu faruri colorate cu un efect electrizant pe timp de noapte, atunci când, de altfel, devine atracţia satului.
Acum, un nou personaj la fel de colorat, un giurgiuvean cu un tractor din aceeaşi marcă, “Universal”, vine să-i ia locul lui Geo: este vorba despre Paul Universalul! Acesta şi-a tunat tractorul într-un mod absolut incredibil!
Lăsând la o parte sigla Dacia şi potcoava care stau lipite pe botul utilajului, acesta a furat perdele din trenuri şi şi-a instalat o cameră de supraveghere în cabina tractorului! Numai el ştie de ce! Paul şi-a câştigat deja fani pe internet, iar internauţii sunt curioşi ce urmează să-şi mai “tuneze” la tractor.