Gest şocant! Un deţinut din Penitenciarul Bacău, condamnat pentru viol, a ajuns la spital cu gâtul tăiat

De: Cancan
Publicat: 23/03/2016 | 12:08

Bărbatul în vârstă de 61 de ani a fost găsit cu o plagă tăiată la gât, în grupul sanitar al celulei în care era cazat împreună cu alţi deţinuţi, de către un agent supraveghetor. Gardianul şi-a anunţat imediat superiorii, deţinutul rănit fiind dus la cabinetul medical al unităţii pentru a fi stabilizat. Ulterior, deţinutul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde a rămas internat.

„Persoana privată de libertate a fost găsită cu plagă latero-cervicală prin autoagresiune. Imediat după incident, au fost anunţate organele abilitate, respectiv judecătorul de supraveghere a pedepselor private de libertate, precum şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Totodată, a fost demarată o anchetă internă pentru a stabili toate împrejurările în care s-a petrecut incidentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bacău, Mădălina Mătăsaru, potrivit news.ro.

Incidentul de la Penitenciarul Bacău s-a petrecut la doar o zi după ce bărbatul fusese încarcerat, în urma unei condamnări definitive a Curţii de Apel Bacău, la şapte ani de închisoare pentru viol, după ce a abuzat sexual un elev de 10 ani.

Violul s-ar fi consumat în urmă cu doi ani, când băcăuanul era învăţător în localitatea Găiceana. Bărbatul a chemat copilul de 10 la locuinţa sa pentru meditaţii la matematică, însă, pe timpul pregătirilor, l-ar fi abuzat sexual pe băiat. Mama copilului a reclamat incidentul la poliţie, iar învăţătorul şi-a dat demisia, după mai bine de 30 de ani de activitate.