Gest impresionant făcut de un soldat român aflat în Irak! Şi-a donat solda ca să salveze o fetiţă de 3 luni şi jumătate, bolnavă de cancer
Un soldat român aflat în misiune în Irak a fost profund impresionat de unul dintre cazurile înscrise în campania ”Oraşul Faptelor Bune” şi a luat atitudine. Soldatul a sunat în direct şi a anunţat că îşi va dona solda pe luna decembrie, în valoare de 4.500 de euro, pentru a ajuta la salvarea vieţii unui bebeluş de numai 3 luni şi jumătate, care a fost diagnosticat cu cancer. Tânărul nu a vrut să-şi dezvăluie identitatea, mărturisind că a înţeles ce înseamnă darul vieţii abia după ce în urmă cu câteva săptămâni şi-a pierdut un prieten care şi-a dat viaţa pentru a-l salva.
”Nu am copii şi nu sunt însurat. Îmi donez solda pe luna asta, de 4.500 de euro. Banii nu au nicio importanţă şi m-am convins de asta în urmă cu 3 săptămâni când mi-a murit în braţe un camarad american în timpul unei misiuni mixte din Bagdad. Era ca şi fratele meu, un taliban m-a rănit, el s-a pus peste mine ca să mă apere. Asta l-a costat viaţa, pentru că talibanul a descărcat tot încărcătorul în el. Nu numele e important, ci gestul”, a declarat soldatul profund impresionat de durerea mamei care imploră disperată ajutor ca să nu-şi piardă copilul.
Acesta este mesajul scris de Irina Bratosin, care l-a impresionat teribil pe soldatul român aflat în Irak, care şi-a donat solda pe o lună, în valoare de de 4.500 de euro: ”Ajutor financiar pentru fetita mea bolnava de cancer. Buna ziua, fetita mea are 3 luni si jumatate si din nefericire s-a nascut cu o boala cumplita: fribosarcom congenital – tumora pe coapsa/soldul stang, cu dimensiuni destul de mari. La doar 28 de zile, in data de 30 septembrie, a fost operata la Spitalul Marie Curie, iar la primul test de anatomie patologica efectuat la acelasi spital, a fost diagnosticata cu lipoblastom dar cu mari semne de intrebare. La al doilea test anatomopatologic efectuat la Spitalul Monza a fost diagnosticata cu fibrosarcom congenital. Aceste date sunt confirmate de al 3-lea test efectual la clinica Genekor din Grecia unde i s-a pus acelasi diagnostic. S-a optat pentru temporizarea chimioterapiei din cauza varstei. La inceputul lunii decembrie, dupa 2 luni de la operatie, am aflat ca tumora a fost scoasa cu reziduri microscopice. In tot acest interval de timp, micutei mele i s-au facut ecografii de parti moi si un CT in data de 2 noiembrie. La penultima ecografie facuta in data de 8 decembrie, nu existau semne de recidiva. Marti 13 decembrie i s-a facut iar ecografie si s-a confirmat ca exista niste noduli in apropierea operatiei, unul subcutanat si altii in profunzime. Un asemenea nodul are si zona abdominala pe partea dreapta. In data de 16 decembrie a fost operata din nou. S-au excizat ganglionul subcutanat de pe abdomen, iar in cazul coapsei a suferit din nou o operatie complexa. A fost din nou deschisa operatia veche, de unde s-a scos cicatricea, nodulii si tesut sanatos cu margini largi de rezectie. La 2 ore de la operatie, doctorii au constat un nou nodul in zona axilei stangi (subratul stang – care nu se stie daca are legatura cu tumora sau este inflamat din alte cauze). In prezent, asteptam raportul medical de la ultima operatie, care sa contina si datele de anatomie patologica. Indiferent de rezultatele acestui test, trebuie sa plecam urgent cu fetita noastra in strainatate, pentru ca in data de maxim 26-27 decembrie trebuie sa urmeze un tratament corespunzator pentru a putea avea sanse la viata . Din nefericire pretul estimativ in momentul actual al sedintelor de chimioterapie poate incepe de la 60000 de euro + alte cheltuieli privind tratamentul corespunzator. Un cost mult prea mare pentru a putea face fata financiar, asa ca apelam la bunatatea oamenilor cu suflet mare pentru orice mic ajutor! Va multumim din suflet!”.