Aşa cum ne-am obişnuit, în fiecare an mii de turişti, majoritatea tineri, au venit la Vama Veche, staţiunea de pe litoratul românesc unde se întâmplă de 1 Mai cele mai mari petreceri.
Tineri puşi pe distracţie nu au dat doi bani de faptul că afară nu era deloc cald, au renunţat la hainele groase şi s-au destrăbălat în ritm de dans în jurul focului până dimineaţă, când soarele a apărut pe cer. Chiar dacă ritmuri de house şi electro au dominat, din Vama Veche nu au dispărut nici vechii rockeri, care au putut fi zăriţi peste tot.
„Am venit acum o juma de ora si ne distram activ. Stam la focul de tabara si bem votca”, a spus un tânăr, conform RTV.NET.
Aşa cum era de aşteptat, vremea urâtă nu i-a descurjat pe vamaioţi. Cum petrecerile în acest loc nu se sfârşesc niciodată, tinerii au umplut terasele, încă de la primele ore ale dimineţii, cel mai probabil să se dreagă la o cafea.