Starea generalului Victor Athanasie Stănculescu este critică. Unul dintre oamenii cheie ai Revolutiei din decembrie 1989, Stănculescu se află în comă la spital, susţin surse apropiate, conform RomâniaTv.
Starea fostului general s-a agravat în ultimele două zile. Victor Athanasie Stănculescu, în vârstă de 88 de ani, a fost internat la spitalul Floreasca, iar în urmă cu două zile transferat la spitalul Militar, spun apropiaţii.
El a suferit un atac cerebral, iar starea s-a agravat şi a intrat în comă. Celebrul general a ajuns la spital din azilul de lux în care era cazat, nu departe de Bucureşti.
Generalul Stănculescu a făcut ani grei de închisoare după condamnarea din dosarul Revoluţiei. A executat o treime din pedeapsa de 15 ani închisoare la care a fost condamnat pentru omor deosebit de grav. A ieşit din puşcărie în 2014.