FOCURI DE ARMĂ în zona unui protest anti-Trump. Bilantul victimelor
5 persoane au fost rănite, dintre care una se află în stare critică la spital, informează thesun.co.uk.
În ciuda informaţiilor care au apărut imediat după incident, conflictul nu a avut legătură cu demonstraţiile anti-Trump care aveau loc în acel moment în Seattle după ce republicanul a ieşit preşedinte al SUA.
„Se pare că a avut loc o dispută. O persoană s-a îndepărtat de mulţime, apoi s-a întors şi a tras în aceasta”, a declarat Robert Merner de la Departamentul de Poliţie din Seattle.
În afară de persoana aflată în stare critică, celelalte persoane nu au suferit răni care să le pună în pericol viaţa.
Serviciile de urgenţă au intervenit imediat întrucât se aflau în zonă pentru a monitoriza protestele anti-Trump.
În afară de Seattle, au avut loc mai multe proteste anti-Trump în SUA noaptea trecută.