FLORIN PIERSIC, îngenunchiat de durere în foaierul Teatrului Naţional, unde a venit să-şi ia rămas bun de la maestrul RADU BELIGAN!
Printre zecile de oameni care au venit astăzi în foaierul Teatrului Naţional din Bucureşti s-a numărat şi actorul Florin Piersic, acesta părând să fie îngenunchiat de durere, în timp ce aducea o coroană la flori la căpătâiul maestrului. „Sunt singur şi trist. Nu-mi vine să cred, avea 35 de ani când eu l-am văzut pentru prima dată, la Cluj. Îi sunt recunoscător pentru că se interesa de viaţa mea, de sănătatea mea.”, a declarat Florin Piersic, vizibil îndurerat.
Radu Beligan s-a stins din viaţă, miercuri, la 97 de ani, la Spitalul Elias. Marele actor s-a născut pe 14 decembrie 1918, în comuna Galbeni, judeţul Bacău. Pe linie maternă era grec de origine, pe linie paternă, fiind urmaş al unuia dintre fraţii lui Ion Creangă. A fost ales membru de onoare al Academiei Române în 2004. Pe 15 decembrie 2013 a fost inclus in Cartea Recordurilor ca fiind cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru.
(Georgiana Laciu)