CANCAN.ro a dezvăluit, miercuri, că celebrul donjuan Sanchi, pe numele lui real Bogdan Friedrich Steblea, fostul iubit al Luminiţei Anghel, a ajuns la judecata luptătorului Mircea Ursu (alias ”Samson”), după ce ar fi ”atentat” la Loredana, concubina temutului mafiot Ioan Clămparu (CITIŢI AICI). Femeia face acum declaraţii în exclusivitate pentru CANCAN.ro şi spune ce se întâmplă.
Loredana afirmă că nu-l cunoaşte pe ”Sanchi”, că n-a avut nimic cu acesta şi că nu înţelege de ce Mircea Ursu o bagă în acest scandal. ”Mircea a fost bodyguardul meu, însă am renunţat la serviciile lui. Din ce mi-am dat seama, a făcut o obsesie, o pasiune pentru mine şi acum se răzbună. Şi pe mine, şi pe soţul meu. M-a ameninţat de mai multe ori, am făcut mai multe plângeri penale împotriva lui. Într-una din dăţi, am sunat la 112 pentru că era în faţa casei mele cu sabia în mână şi mă ameninţa”, a declarat concubina lui Clămparu, zis şi ”Cap de Porc”.
Femeia spune că vrea să închidă conflictul cu Mircea Ursu. ”Nu înţeleg ce vrea, de ce face asta. Continuă să mă ameninţe, sa mă denigreze, mi-a zis că o să-l facă pe Ion să se spânzure în puşcărie.
Ei nu se cunosc, nu s-au văzut vreodată. I-am spus şi bărbatului meu ce se întâmplă, el nici măcar n-a zis să fac plângere penală, nu se pune la mintea lui Mircea”, a mai spus concubina unuia din cei mai periculoşi infractori din Europa. Şi fostul iubit al Luminiţei Anghel a declarat că nu o cunoaşte pe Loredana şi că n-a avut treabă cu aceasta. ”Pe Mircea îl mai apucă să facă scandal aiurea, dar eu nu sunt supărat pe el”, a spus ”Sanchi”.
Mircea Ursu, este unul dintre cei mai periculoşi luptători din România. Este cunoscut şi ca ”bodyguarul lui Dumnezeu” (poreclă care i se trage de la faptul că ştie Biblia pe de rost!) şi, în trecut, a fost gardă de corp pentru mai mulţi milionari. De partea cealaltă, Ioan Clămparu, temutul interlop pe care fostul preşedinte al Traian Băsescu l-a numit, în 2006, ”cel mai mare infractor român din lume”, a fost condamnat în Spania la 30 de ani de închisoare şi extrădat în România ca să-şi execute pedeapsa. Zis şi ”Cap de porc”, ”Şeful tuturor” sau ”Împăratul”, mafiotul a fost acuzat că ar fi pus recompensă 1,5 milioane de euro pe capul fostului Procuror General al României, Ilie Botoş!
În ianuarie 2006, cazul Clămparu a fost dat de Băsescu drept exemplu de eşec în combaterea criminalităţii. Fostul preşedinte susţinea că în cazul acesteia au fost implicate trei state europene care au atenţionat asupra deficienţelor de colaborare în domeniul combaterii criminalităţii transfrontaliere. „Lucrăm în echipa pe criminalitate transfrontaliera – cazul de care vă spun implică patru ţări. Se procedează la arestarea simultană a infractorilor şi voi îi puneţi în libertate. Aţi stricat toată operaţiunea în cele patru ţări!”, afirma Traian Băsescu la o şedinţă a Consiliului Superior al Magistraturii.