Doi copii s-au accidentat pe pârtia Lupului din Poiana Braşov, în jurul orei 11.30. Potrivit lui Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt al ISU Braşov victima a suferit un traumatism cranian şi este posibil să îşi fi rupt mâna. Potrivit aceleaşi surse copilul era contient şi a fost transportat la Spitalul de Pediatrie. La doar o jumătate de oră, unalt copil, în vârstă de 5 ani a fost rănit, de data aceasta pe pârtia Bradul. El a suferit răni la cap şi a fost transportat tot la Spitalul de Pediatrie pentru investigaţii.
Alte 49 de persoane s-au accidentat pe pârtiile din Poiana Braşov, Predeal şi Bran în primele două zile ale anului. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Braşov Ciprian Sfreja, pe 1 şi 2 ianuarie au avut loc 22 de intervenţii SMURD. În total 27 de persoane au avut nevoie de ajutorul medicilor după ce au suferit accidente pe pârtii.
Şi ambulanţa a avut 22 de solicitări şi a acordat asistenţă la tot atâtea persoane. Potrivit medicilor accidentările nu au fost foarte grave, majoritatea răniţilor suferind traumatisme şi lovituri uşoare la cap în urma căzăturilor pe pârtia de schi sau la săniuş. 10 persoane au ajuns totuşi la urgenţă după ce au suferit fracturi la mâini sau picioare.
pe pârtia Lupului din Poiana Braşov, în jurul orei 11.30. Potrivit lui Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt al ISU Braşov victima a suferit un traumatism cranian şi este posibil să îşi fi rupt mâna. Potrivit aceleaşi surse copilul era contient şi a fost transportat la Spitalul de Pediatrie. La doar o jumătate de oră, unalt copil, în vârstă de 5 ani a fost rănit, de data aceasta pe pârtia Bradul. El a suferit răni la cap şi a fost transportat tot la Spitalul de Pediatrie pentru investigaţii. Alte 49 de persoane s-au accidentat pe pârtiile din Poiana Braşov, Predeal şi Bran în primele două zile ale anului. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Braşov Ciprian Sfreja, pe 1 şi 2 ianuarie au avut loc 22 de intervenţii SMURD. În total 27 de persoane au avut nevoie de ajutorul medicilor după ce au suferit accidente pe pârtii. Şi ambulanţa a avut 22 de solicitări şi a acordat asistenţă la tot atâtea persoane. Potrivit medicilor accidentările nu au fost foarte grave, majoritatea răniţilor suferind traumatisme şi lovituri uşoare la cap în urma căzăturilor pe pârtia de schi sau la săniuş. 10 persoane au ajuns totuşi la urgenţă după ce au suferit fracturi la mâini sau picioare.
Citeste mai mult: adevarul.ro/locale/brasov/doi-copii-raniti-partiile-poiana-brasov-1_586b7e345ab6550cb8094476/index.html
Un copil de 15 ani s-a accidentat pe pârtia Lupului din Poiana Braşov, în jurul orei 11.30. Potrivit lui Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt al ISU Braşov victima a suferit un traumatism cranian şi este posibil să îşi fi rupt mâna. Potrivit aceleaşi surse copilul era contient şi a fost transportat la Spitalul de Pediatrie. La doar o jumătate de oră, unalt copil, în vârstă de 5 ani a fost rănit, de data aceasta pe pârtia Bradul. El a suferit răni la cap şi a fost transportat tot la Spitalul de Pediatrie pentru investigaţii. Alte 49 de persoane s-au accidentat pe pârtiile din Poiana Braşov, Predeal şi Bran în primele două zile ale anului. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Braşov Ciprian Sfreja, pe 1 şi 2 ianuarie au avut loc 22 de intervenţii SMURD. În total 27 de persoane au avut nevoie de ajutorul medicilor după ce au suferit accidente pe pârtii. Şi ambulanţa a avut 22 de solicitări şi a acordat asistenţă la tot atâtea persoane. Potrivit medicilor accidentările nu au fost foarte grave, majoritatea răniţilor suferind traumatisme şi lovituri uşoare la cap în urma căzăturilor pe pârtia de schi sau la săniuş. 10 persoane au ajuns totuşi la urgenţă după ce au suferit fracturi la mâini sau picioare.