Joaca a doi copii ar putea avea urmări grave, asta după ce au distrus parţial o lucrare de artă dintr-un muzeu, iar în tot timpul în care aceştia se „jucau“ cu exponatul, părinţii filmau amuzaţi întregul moment.
Mai exact, este vorba despre o lucrare de artă din sticlă, care era expusă în Muzeul Sticlei din Shanghai, China, care a fost distrusă parţial de către doi copii, care au încercat să o tragă de pe perete, în timp ce erau filmaţi de două femei, cel mai probabil mamele celor doi. Tot momentul a fost surprins de către camerele de luat vederi ale muzeului, scrie Hotnews. Imaginile au fost postat online, pentru a da un exemplu negativ, în urma celor întâmplate, dar şi pentru a trage un semnal de alarmă, ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple pe viitor.
Imediat după ce şi-a găsit calea mediului online, videoclipul a devenit viral, iar în imagini pot fi văzuţi cei doi copii care trec de banda pusă pentru a semnaliza „accesul interzis“, din apropierea exponatului, o sculptură din sticlă care reprezenta două aripi şi a fost denumită „Înger aşteptând“.
Copiii încep apoi să tragă de lucrarea atârnată pe perete. În tot acest timp, cele două femei îi filmează, ba chiar la un moment dat una se apropie de banda despărţitoare, ca şi cum ar fi vrut să aibă o imagine mai bună. În cele din urmă un fragment dintr-o aripă s-a desprins, trecând la mică distanţă de capul unuia dintre copii şi spărgându-se la contactul cu podeaua.
Mai mult, artista Shelly Xue a decis să lase lucrarea aşa cum este, redenumind-o „Înger distrus“. Muzeul a postat, ca exemplu negativ, înregistrarea cu joaca celor doi copii.