Preşedintele Klaus Iohannis a vrut să o decoreze pe Regina Ana, însă cutumele Familiei Regale nu permit decorarea post-mortem, au declarat pentru Mediafax surse din Administraţia Prezidenţială.
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi-a exprimat în mod clar intenţia de a o decora pe Regina Ana, dar cutumele Familiei Regale nu permit decorarea post-mortem a membrilor săi”, conform surselor din Administraţia Prezidenţială. ”Decorarea Reginei Ana ar presupune onoruri acodate potrivit regulamentelor militare, nu funeralii naţionale”, au mai precizat sursele menţionate.
Potrivit Casei Regale, statul român nu a oferit nicio distincţie Reginei Ana în cei 92 de ani de viaţă. Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat că, pentru desfăşurarea corespunzătoare a ceremoniilor funerare organizate la încetarea din viaţă a Majestăţii Sale Regina Ana a României, Ministerul Apărării Naţionale va asigura, în acord cu dorinţele transmise de Casa Regală, potrivit reglementărilor în vigoare, efective de militari din unităţi specializate.Militarii Armatei României vor fi prezenţi în garnizoanele Bucureşti, Sinaia şi Curtea de Argeş.
Înmormântarea Majestăţii Sale Regina Ana va avea loc la Curtea de Argeş, acolo unde soţia Regelui Mihai îşi va dormi somnul de veci, la Catedrala Episcopală, ridicată lângă Mănăstirea Curtea de Argeş.”Ministrul apărării naţionale şi conducerea Ministerului exprimă pe această cale sincere condoleanţe Familiei Regale”, se arată într-un comunicat al MApN.