CANCAN. ro prezintă detalii de senzaţie din cazul lui Adrian Corduneanu, căruia i se mai spune ”Beleaua” sau ”Spaima Moldovei”, acesta fiind arestat pentru şantaj.
Ramona, soţia lui Adrian Corduneanu, a povestit în exclusivitate pentru CANCAN.ro ce s-a întâmplat în barul în care soţul ei a fost luat pe sus de mascaţi. ”Adrian s-a dus acolo cu băiatul nostru de şase ani să joace biliard. În localul respectiv s-a întâlnit cu un fin, şi acesta fiind cu copilul, iar la scurt timp a apărut şi Ionel Bogdănici (arestat şi el în acest dosar-n.r.)”, afirmă Ramona, căreia i se mai spune şi ”Diamantul Roz”. Femeia susţine că în bar au intrat două echipe de poliţişti. ” Una era de la flagrant, iar cealaltă trebuia să-l aducă pe Adrian la poliţie pentru audieri. Poliţiştii nu ştiau unii de alţii, au intrat în acelaşi timp în bar. Şi în civil, dar şi mascaţi, peste 30. Au început să urle, erau cu pistoalele în mână, l-au pus pe soţul meu şi pe ceilalţi doi la pământ. Adrian avea la el o pungă în care se aflau două perechi de adidaşi, nu bani. Adidaşii urma să-i facă cadou”, a mai spus soţia ”Spaimei Moldovei”. Ramona mai susţine că soţul ei este nevinovat şi că banii despre care poliţiştii spun că au fost obţinuţi în urma şantajului sunt făcuţi prin muncă cinstită. ”Ionel Bogdănici are o firmă de construcţii, banii găsiţi erau ai lui. Încasase banii pe o lucrare, are şi factură”, a mai spus Ramona.
Acuzaţii grave
Corduneanu este cercetat pentru ca l-ar fi şantajat şi ameninţat luni de zile pe directorul de vânzări al unei firme de construcţii. Procurorii susţin că de pe urma acestui şantaj, Corduneanu ar fi primit aproximativ 35.000 de lei, motiv pentru care a şi fost arestat. Anchetatorii au aflat de faptele lui Adrian Corduneanu în timp ce acesta era interceptat telefonic într-un alt dosar penal. Ulterior, la Poliţie a fost chemată în mai multe rânduri şi persoana despre care anchetatorii spun că ar fi fost şantajată de Adrian Corduneanu. Procurorii susţin că pentru a fi convingător, Adrian Corduneanu l-ar fi înţepat, la un moment dat, cu un cuţit în picior pe T.P, partea vătămată, l-a lovit cu palmele peste faţă şi l-au ameninţat cu moartea. Banii i-au fost daţi lui Adrian Corduneanu în perioada octombrie – noiembrie 2015. „Suma în lei a fost obţinută prin amanetarea bijuteriilor din aur din familie, ulterior partea vătămată contractând două credite bancare pentru a recupera aceste bijuterii. Corduneanu a creat persoanei vătămate certitudinea că îi controlează îndeaproape întreaga activitate profesională, că îl urmăreşte în trafic, îl poate găsi oriunde şi îi poate face orice doreşte fără a suporta nicio repercusiune“, arată anchetatorii