Duminică, 11 decembrie, sunt aşteptaţi la urne peste 18 milioane de români care locuiesc în ţară, dar şi în străinătate pentru a-şi alege reprezentanţii din Senat şi Camera Deputaţilor. Votarea a început la ora 7,00 şi are loc până la ora 21,00. La ora 21,00, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea încheiată şi dispune închiderea secţiei.
Deşi nu mai are dreptul să voteze, din cauza deciziei luate de justiţie după celebrul scandal în care a fost implicat atunci când şi-a recuperat limuzina folosind metode mai puţin ortodoxe, Gigi Becali nu s-a putut abţine şi a făcut o serie de declaraţii incendiare, despre alegeri, dar şi despre oamenii politici din România.
„Am eu nişte gânduri, dar am decis să nu mai candidez eu. Am să aleg şi am să construiesc un partid. O să fie în el numai profesori universitari, numai oameni culţi, nu se mai poate altfel! De 27 de ani a ajuns ţara unde a ajuns. E exact cum zice un psalm: când se ridică oamenii de nimic, neleguiţii umblă liberi. Cum să stau liniştit când văd că ţara mea e condusă de puteri străine, trebuie să dau jertfă cu orice risc, ţara este condusă de puterile străine”, a declarat Gigi Becali.
(Georgiana Laciu)