De ce a murit fata de 20 de ani la concertul din Buzău! Medicii legişti au pus totul cap ca cap!

De: Cancan
Publicat: 02/08/2016 | 19:29

Ana Maria Cucu, tânăra de 20 de ani care a murit, sâmbătă noapte, în timpul unui concert al unei trupe de muzică în cadrul serbărilor unui brand de bere, organizate în Buzău, suferea de astm, făcând un stop cardio-respirator. Medicii legişti buzoieni au stabilit, în urma necropsiei, că tânăra a făcut o criză de astm, provocată cel mai probabil de un alergen.

”Rezultatul necropsiei a confirmat diagnosticul iniţial de la prezentarea în UPU, adică o stare de rău astmatic soldată cu un stop cardio-respirator. Cel mai probabil, criza a fost declanşată de un alergen la care fata era sensibilă, am înţeles că a folosit şi două pufuri de Ventolin. În astfel de crize de astm şansele sunt mari doar dacă primul ajutor specializat este foarte aproape de dânsa. Dacă au trecut deja 10-15 minute, rezolvarea problemei are un procent de reuşită destul de mic”, a declarat pentru news.ro directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, Stânciu Paraschiv.

La spectacolul organizat la sfârşitul săptămânii trecute în Piaţa Dacia din Buzău, organizatorul evenimentului nu a solicitat, potrivit directorului Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Luana Zissu, o salvare în zonă, aşa cum s-a întâmplat anii trecuţi. La faţa locului a existat doar o rulotă cu voluntari pentru acordarea primului ajutor. Tinerei de 20 de ani i s-a făcut brusc rău, sâmbătă noapte, în timp ce asista la concertul unei trupe, pe scena amenajată în Piaţa Dacia din Buzău, în cadrul unor manifestări organizate de un brand de bere. Fata, care abia terminase liceul, era însoţită de prietenul ei. Iniţial, aceasta a primit ajutor de la voluntarii aflaţi în rulotă, ambulanţa solicitată ajungând după minute bune. Martorii au declarat că în momentul în care salvarea a ajuns la faţa locului extremităţile feţei începuseră deja să se învineţească. Medicii de la Ambulanţă au preluat-o în stare de inconştientă pe fată şi au transportat-o la spital. Personalul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Buzău a făcut manevre de resusictare timp de 45 de minute, însă tânăra nu şi-a mai revenit, fiind declarat decesul. (Gabriel Niculescu)