COZMIN GUŞĂ: „Avem o singură soluţie – parteneriatul cu SUA“
„Incidentul de la Sofia arată că noi nu contăm. Dacă şi bulgarii îşi bat joc de noi, ne face să gândim că nu contăm”, a spus Cozmin Guşă, în emisiunea Jocuri de Putere de la Realitatea TV. „Altă şansă nu avem, decât parteneriatul cu SUA. Uniunea Europeană nu aduce avantaje decât Germaniei, cu Rusia nu mai avem nicio şansă, degeaba mai avem atâtea nostalgii, iar partea cu Eurasia este ceva incompatibil cu dorinţele României. Deci, singura soluţie este să stăm cu partenerul nostru strategic, dar trebuie să fim profesionişti, fără evenimente precum cel de la Sofia”, a detaliat consultantul de politică externă.
„Am urmărit spiritul echipelor de la Euro 2016 şi în funcţie de rolul pe care îl joacă acum în politică, în funcţie de felul în care îşi reprezintă interesele naţionale.
Tocmai s-a încheiat meciul Islanda – Ungaria, cu un 1-1 normal, în condiţiile în care ungurii de abia au egalat după ce au dominat tot jocul, iar Islanda putea să câştige în ultimul minut, cu lovitura de la 16 metri.
Aceste echipe, Islanda, cu 300.000 de locuitori şi 33.000 de jucători de fotbal, sau Ungaria, care de a abia s-a calificat în urma României, la baraj, dar care a investit în sport, demostrează spirit şi nu doar în sport, ci şi în felul în care pun problema. Dacă ne gândim la felul în care Islanda negocieză politica de pescuit şi cum Ungaria condiţionează politica Uniunii Europene sau îşi asumă criterii naţională pe o axă de coordonare cu Moscova, vedem spirit.
Vedem spirit şi în politica lor externă, faţă de acest establishment al nostru, această structură de putere, care, din păcate, resursele compentente ale României, desigur că există, nu pot veni în zona de coodornare”, a explicat Cozmin Guşă.
Oamenii competenţi ai României nu au loc în politica internă şi nici în cea externă
Cozmin Guşă a explicat şi motivele pentru care resursele competente ale României nu pot veni în zona de coordonare, în niciun fel. „În primul rând, pe filiera partidelor nu pot să vină, pentru că elitele noastre nu sunt primite astăzi în partide, care fie sunt baronizate, fie sunt conduse de incompetenţi care vor să îşi salveze pielea, mă refer la PSD, respectiv PNL, în această ordine. Oamenii competenţi nu au loc acolo, pentru că ar putea să ia primul plan, iar domnii care vor să îşi salveze pielea sau baronii inculţi care şi-au promovat rudele s-ar vedea în pericol.
Deci, să nu spere românii că pe această filieră ar putea să vină profesioniştii să conducă cel puţin politica externă a României, pentru că nu este posibil.
A doua filieră este cea a tehnocraţilor. Însă, noi am văzut experienţa foarte tristă a Guvernului Cioloş. Această experienţă a tehnocraţilor nu ne arată nişte profesionişti dedicaţi interesului naţional, ci, mai debrabă, nişte foşti bursieri fie ai fundaţiei Soros, fie nişte foşti salariaţi ai Comisiei Europene, nişte oameni cărora le lasă de imaginea şi câştigul lor personal şi prea puţin de interesul naţional. Acest fapt se vede de la Dacian Cioloş în jos, cu o singură excepţie, Vasile Dâncu, un vice prim-ministru în care eu cred şi de la care aştept mult.
Blocajul pentru profesionişti este unul cvasitotal, pe cele două filiere normale. Revoluţii nu se pot inventa. În finalul acestei analize o să spun şi care este singura soluţie, care nu este una fericită, ci una utilă”, a declarat Cozmin Guşă.
Bulgaria validează o singură concluzie: Nu contăm
Consultantul de politică externă a mai precizat că Bulgaria validează o singură concluzie. „Ceea ce spune de politica externă şi Bulgaria validează această concluzie este că astăzi nu contăm. Incompetenţa noastră crasă şi modelul Hrebenciuc de a obţine funcţii publice în interes personal ne facem să ne gândim şi să concluzionăm că nu contăm.
Dacă şi bulgarii îşi bat joc de noi, ştim unde suntem. Aceste mici vizite cvasi-inutile ale prim-ministrului Cioloş, obsedat de imaginea personală, în Statele Unite şi în Canada ne-au dovedit că plecăm degeaba, cheltuim bani, ne uimilim şi venim fără rezultate.
Ce să mai zic, să zic de fostul şef al administraţiei prezindenţiale care s-a dus împreună cu preşedintele PNL, doamna Alina Gorghiu, la mic-dejun cu rugăciune, la Washington, şi au fost primiţi aproape de nimeni., în condiţiile în care suntem partenerul strategic?
Deci, nu contăm. Şi în faţa acestei provocări, se mai aşează incompetenţa celor care îl asistă pe preşedinte sau asistă anumite instituţii ale statului şi care nu înţeleg că jocul s-a remutat. Noi tot vorbim, de un an de zile, la Realitatea că suntem o insulă pro-americană, dar nu o spunem că asta ar fi, ci o spunem ca să valideze o realitate pe care aceşti domni care sunt bine plătiţi, bine transportaţi, bine păziţi, să înţeleagă această realitate şi că trebuie să îşi adapteze strategiile acolo unde am ajuns”, a mai spus Cozmin Guşă.
Trei argumente care trebuiau luate în seamă
În ceea ce priveşte Bulgaria, consultantul de politică externă a spus că sunt trei argumente care nu au fost luate în seama şi care au generat această deviere, această petrecere cu vodcă la Moscova din partea ruşilor bucuroşi.
„În primul rând, astăzi noi nu operăm cu ideea, când spun noi mă prefer la administraţia prezidenţială şi la Guvern, că Uniunea Europeană îşi administrează nu un proiect, ci o mare criză, într-un mod pasiv. Modelul Juncker este unul depăşit şi este un model pro-rus, după cum vedem, şi dacă nu băgăm în seamă două ameninţări, Brexitul, care fie că va exista, fie că nu va exista va schimba total polica UE, şi recenta „demisie” a Elveţiei din candidatura la Uniunea Europeană, ne arată că proiectul UE este unul revolut şi noi nu ţinem cont de asta în strategia pe care o avem şi continuăm mereu cu aceeaşi prostie pe care o administrăm.
Al doilea lucru este faptul că noi nu operăm cu această realitate majoră care ne încurcă, faptul că Marele Sinod Ortodox a fost rupt extact de Biserica Ortodoxă Rusă şi exact pe aliamentul care ne înconjoară, Belgrad – Sofia.
Şi mergem în Bulgaria total nepregătiţi şi credem că prim-ministrul lor nu este conectat la acest eveniment de inspiraţie rusească. Este un lucru pe care nu îl băgăm în seamă, dar care are o mare importanţă.
Şi, al treilea lucru de foarte mare importanţă este reconcilierea turco- ruso. Faptul că noi amintim de un proiect în care Turcia ar fi partener, dar Turcia nu a zis nimic, de Bulgaria care ştim ce a zis, ne facem să fim penibil în condiţiile în care de aproximativ trei luni de zile această reconciliere cu alimentelor scrisorilor lui Erdogan către Putin în care se angajează să readucă după incidentul aviatic relaţiile turco-ruse la acelaşi nivel de dinaninte ne arată, de asemenea, o dezertare a Turciei din frontul NATO şi frontul american, o semi-dezerzare. Atunci, bineînţeles că politica la Marea Neagră este o politică total diferită de aceea cu care operează consilierii preşedintelui Iohannis, de aceea cu care operează domnul Motoc, domnul Comănescu şi alţi domni şi care nu servesc cazul României aşa cum ar trebui.
Cel puţin aceste trei argumente ar trebui să fi fost luate în seamă înainte de a genera acest dezastru al politicii externe româneşti, înainte de a-l expune pe preşedintele României la un eveniment care va avea consecinţe majore exact cu ocazia summitului NATO de la Varşovia”, a detaliat Cozmin Guşă.
Nu avem, din nefericire, decât o singură soluţie
„În concluzie: nu avem, din nefericire, decât o singură soluţie: Stay on USA, adică trebuie să stăm alături de partenerul strategic, să îl convingem că trebuie să vină alături de noi, dar nu cu evenimente de politică externă minate de o asemenea slăbiciune şi de o asemenea precaritate, ci cu lucruri concrete. Dacă ne uităm cât de găurit este frontul estic al euro-atlantismului ne dăm seama că şi Statele Unite au nevoie de o strategie sofisticată pe care este bine să o propună şi este bine să îi convingem, şi nu am făcut-o cu ocazia evenimentelor din Bulgaria, că suntem un partener, pentru că altă şansă nu avem.
Acest parteneriat cu SUA, fie că îl dorim, fie că nu, dar eu zic să îl dorim este ultima şansă, mai ales că Uniunea Europeană este un grup pe negocieri care să aducă avantaje Germaniei, cu Rusia nu mai avem nicio şansă, degeabă mai avem atâtea nostalgii, pentru că le-am minat încrederea, iar partea cu Eurasia şi blocul euro-asiatiac este total incompatibil cu dorinţele românilor.
Avem, prin urmare, o singură soluţie: să rămânem cu partenerul strategic, dar măcar acolo să fim profesionişti”, a încheiat Cozmin Guşă.