Cine conducea camionul care a devastat târgul de Crăciun din Berlin
„Bărbatul găsit în camion este un cetăţean polonez”, a indicat poliţia pe contul său de Twitter. Acesta face parte dintre cei 12 morţi recenzaţi de autorităţi, în timp ce un suspect a fost arestat, potrivit autorităţilor, care nu au făcut precizări cu privire la identitatea sa.
„Am pierdut contactul cu el luni după amiază. Nu ştiu ce a păţit. E vărul meu, îl ştiu din copilărie, garantez pentru el”, a declarat patronul firmei de transport.
Un alt reprezentant al firmei, Lukasz Wasik, a declarat, pentru AFP, că legătura cu şoferul s-a pierdut în jurul orei 14:00 GMT. „Nu ştim ce a păţit, dacă a fost răpit, ucis, nu ştim nimic. Ultima oară când am vorbit la telefon cu el a fost luni dimineaţa pe la 08:00 sau 9:00”, a spus Wasik.
Camionul transporta 25 de tone de produse metalurgice provenind din Italia şi care urmau să fie descărcate la Berlin. „Firma care trebuia să preia încărcătura nu a putut face recepţia şi şoferului i s-a spus să revină marţi dimineaţa. Noi i-am zis să aştepte undeva prin Berlin”, a mai declarat Lukasz Wasik.
Autorităţile nu au dat până în prezent nicio indicaţie despre identitatea celorlalte victime care se găseau în acest târg de Crăciun, printre cele mai frecventate din capitala germană, în special de către turişti.