Cea mai iute porţie de noodles este de 10 milioane de ori mai usturătoare decât un ardei jalapeno! Tu ai mânca aşa ceva?
A făcut-o totuşi pentru o cauză nobilă, un eveniment de caritate din Bombay, India, menit să strângă bani pentru azilul St. Catherine’s, unde Carl este voluntar. Bărbatul în vârstă de 42 de ani a pregătit ceea ce se crede a fi cel mai iute preparat din lume, care măsoară 10 milioane de unităţi Scoville. Pentru a-ţi face o idee ce înseamnă asta, un ardei jalapeno primeşte doar 7.000 de unităţi în acelaşi sistem valoric.
Fatalii Gourmet Jigsaw este unul dintre cei mai iuţi ardei pe care i-a folosit şi măsoară singur 2.3 milioane de unităţi Scoville. „E ca şi cum ai mânca lavă”, spune bucătarul. „Nu poţi cumpăra aceşti ardei din supermarket, ci doar de la crescătorii independenţi, care nu îi comercializează oricui şi în orice condiţii, tocmai pentru că sunt periculos de iuţi”, a povestit Carl. Acesta şi-a şi gustat preparatul şi a spus că a avut crampe tot restul zilei. În plus, intensitatea gustului l-a făcut să simtă că ia foc. Celelalte varietăţi de ardei folosite au fost Trinidad Congo, Trinidadian Bubblegum Seven, Carolina Reaper, Naga Morich Ghost Chilli şi Trinidad Moruga Scorpion.
Ruxandra Pătru