Ce ritualuri trebuie să urmezi la prima masă de Paşte. Sigur n-ai ştiut asta până acum despre ciocnitul ouălor!
În zona Bucovinei, o regiune în care se mai păstrează şi acum cu sfinţenie datinile strămoşeşti, ciocnirea primelor ouă roşii de Paşte este un eveniment deosebit. După o scurtă perioadă de odihnă, toţi membrii familiei se aşează la prima masă festivă de Paşte, dar nu înainte de a se spăla cu oul roşu şi banul de argint, aşa cum cere ritualul străvechi. Festivitatea este deschisă de cel mai vârstnic bărbat din familie care ciocneşte primul ou roşu cu soţia sa, apoi ciocneşte ouă cu toti ceilalţi.
Ciocnitul ouălor roşii se face cu solemnitate şi cu respectarea unor reguli stricte: persoana mai în vârstă, de obicei bărbatul, loveşte violent „capul” oului ţinut de partener, în timp ce rosteşte „Hristos a înviat!”, iar partenerul îi răspunde „Adevărat a înviat!”. În prima zi de Paşte, duminica, ouăle se ciocnesc „cap la cap”, iar în a treia zi abia se pot ciocni şi „burtă la burtă”.
Fiecare membru al familiei trebuie sa mănânce mai întâi obligatoriu un ou roşu sfinţit de preot în Noaptea de Înviere, după care poate consuma din toate celelalte bucate sfinţite la biserică, la final putând să se înfrupte şi din restul preparatelor de pe masă.
În după-amiaza primei zile de Paşte, înainte de vecernie sau după aceasta, tineri şi bătrânii de la sate se adună în curtea bisericii pentru a ciocni ouăle roşii, pentru a bate toaca şi a trage clopotele, sărbătorind împreună Învierea Domnului.
O formă a acestor obiceiuri este prezentă şi în anumite sate din Oltenia, dar cu mici diferenţe. Se păstrează ritualul spălării cu apa în care este pus un ou roşu şi un bănuţ, dar primele ouă roşii se ciocnesc de către copii, în curtea bisericii, după ce acestea au fost rostogolite peste mormântul celor dragi, în forma semnului sfintei cruci. După ce copii trimit oul de la unul la celălalt şi rostesc urările tradiţionale, ei ciocnesc prima dată, apoi îi urmează şi ceilalţi membri ai familiei.
În zona Câmpulung Moldovenesc primele ouă roşii se ciocnesc de Paşte doar după ce în zorii zilei de duminică, credincioşii ies în curtea bisericii, se aşază în formă de cerc, purtând lumânările aprinse în mână, în aşteptarea preotului care să sfinţească şi să binecuvânteze bucăţele din coşul pascal. În faţa fiecărui gospodar este pregătit un astfel de coş, după orânduiala strămoşilor. În coşul acoperit cu un şervet ţesut cu model specific zonei sunt aşezate, pe o farfurie, simbolurile bucuriei pentru tot anul: seminţe de mac (ce vor fi aruncate în rău pentru a alunga secetă), sare (ce va fi păstrată pentru a aduce belşug), zahăr (folosit de câte ori vitele vor fi bolnave), făină (pentru ca rodul grâului să fie bogat), ceapă şi usturoi (cu rol de protecţie împotriva insectelor). Deasupra acestei farfurii se aşează pasca, şuncă, brânză, ouăle roşii, dar şi ouăle încondeiate, bani, flori, peşte afumat, sfecla roşie cu hrean, şi prăjituri. Abia după sfinţirea acestui coş pascal, ritualul de Paşte se continuă în familie.
În Moldova, în dimineaţa următoare după noaptea Învierii, se pune un ouă roşu şi unul alb într-un bol cu apă ce trebuie să conţină monede, copii trebuie să şi clătească faţa cu apă şi să îşi atingă obrajii cu cele două ouă pentru a avea un an plin de bogăţii. O altă tradiţie din regiunea aceasta cere ca oul de Paşte să fie mâncat, iar cojile să fie aruncate neapărat pe drum.
Indiferent de zona în care se sărbătoreşte Paştele şi de obiceiurile practicate în legătură cu ciocnirea primelor ouă roşii de Paşte, un lucru este sigur: România este o ţară cu multe tradiţii foarte frumoase şi interesante.
(Georgiana Laciu)