Ce îi obliga să facă pe copii un supraveghetor de la un orfelinat
Potrivit Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava , un copil instituţionalizat în centru a povestit anumite fapte ale acestuia, iar conducerea DGASPC Suceava a sesizat organele în drept, angajatul fiind apoi monitorizat. Supraveghetorul ar fi cerut unui copil de 12 ani din instituţie să-i trimită, contra unei sume de bani, fotografii cu caracter pornografic, scrie MEDIAFAX.
Anchetatorii au făcut percheziţii la locuinţa supraveghetorului, după care a fost reţinut, iar sâmbătă Tribunalul Suceava a dispus arestarea preventivă a lui Marius Costel Dumitriu, pe 30 de zile. Daneliuc a afirmat că bărbatul a fost transferat la un centru de adulţi şi se aşteaptă rezultatele anchetei. Supraveghetorul este cercetat pentru pornografie infantilă şi corupere sexuală a minorilor.